Doliu în presa din România. A murit Aurel Neagu, unul dintre cei mai cunoscuți fotoreporteri din istoria Gazetei Sporturilor

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

România este în doliu. Aurel Neagu, unul dintre cei mai cunoscuți fotoreporteri din istoria Gazetei Sporturilor, a încetat din viață, luni, la vârsta de 90 de ani.

Acesta a intrat pentru prima dată în redacția Gazetei Sporturilor în 1963. A făcut parte din generația lui Ioan Chirilă, Efrimie Ionescu și Radu Urziceanu.

Recent, regizorul Victor Antonescu a rememorat pe blogul personal un episod din tinerețe cu Aurel Neagu, care se putea încheia tragic:

„1955 – Campionatele Europene de Tir , primul meu ceas si accidentul de motocicleta de sub podul de cale ferata de langa fantana Miorita.

Alaturi de cei mai buni tragatori juniori din tara, am fost selectat in lotul Romaniei pentru Europenele de Tir in toate probele de arma libera calibru redus. Dupa un cantonament prelungit la Predeal, unde pregatirea fizica era pe prim plan loturile de seniori si juniori au inceput pregatirile la poligonul Tunari. Sunt poate unii care se intreaba, de ce este necesara pregatirea fizica la tir? O arma libera de calibru redus are in jur de 9 kilograme iar aceasta trebuie ridicata intr-un concurs de 3 x 40 focuri (3 insemnand trei pozitii, culcat, genunchi si picioare), plus cate 10 de reglaj,de circa 150 de ori, fara sa mai pun la socoteala epolarile fara declansarea focului, cand arma nu sta fixa pe tinta si la un calcul simplu, intr-o proba ridicam in jur de 2 tone!!! Febra campionatelor ne cuprinsese pe toti. Am fost cantonati la hotelul Ambasador si zilnic faceam naveta la Tunari cu autobuzele lotului. De la un junior ungur mi-am procurat primul meu ceas printr-un troc in care amandoi am fost incantati de afacere eu dandu-i pe ceas 5 plicuri de piper boabe!!!!

Nu stiam ca in Ungaria, in acea perioada, piperul avea o asemenea valoare. Intr-un din zile, dupa terminarea antrenamentelor la Tunari, colegul meu de club si de lot, Aurel Neagu (peste ani ) un reputat fotoreporter la ziarul Sportul, ma intreaba daca nu vreau sa merg cu el la Bucuresti inainte de venirea autobuzelor.

Avea Aurel un IJ de 350 de care era foarte mandru. Pornim. Eu in spate, imbracat cu haina de piele a clubului si cu tintele trase in acea zi la 50 si 100 metri sub un brat, ma tineam cu celalalt brat de manerul seii.

Nori negrii de furtuna se adunau deja de ceva timp iar vantul incepuse sa-si faca simtita prezenta din ce in ce cu mai multa putere. Lui Aurel ii placea sa goneasca si ma uitam cu oarecare teama ca in dreptul aeroportului Baneasa, unde vantul sufla nestingherit peste sosea, motocicleta se inclinase pe o parte desi mergeam in linie dreapta.Trecem podul de peste lacuri si deodata ploaia cade ca o draperie. Tocmai atunci Aurel face o manevra brusca de evitare a unei denivelari din pavaj si…. Zvrrrjjj… motocicleta intra intr-un derapaj nebun.

Eu dau dracului tintele si ma apuc cu ambele brate de maner de parca asa puteam opri rasucirea haotica in care eram antrenati. Din scara din dreapta sarea o jerba de scantei lunga de peste doi metri. Motocicleta se culca pe o parte prinzandu-i piciorul lui Aurel si-l taraste pe pietrele lustruite si udate de ploaia torentiala.

Eu imi pun mainile in cap si-mi dau drumul intr-o rostogolire de peste 20 de metri pana sub podul de cale ferata a liniei spre Constanta, sub care se adapostisera doua femei care vazandu-ne zburand nu mai pridideau facandu-si cruci de uimire!”.