Un şofer beat din Covasna a spulberat un bărbat pe stradă, iar apoi a fugit de la locul accidentului

• Știri
Un şofer beat din Covasna a spulberat un bărbat pe stradă, iar apoi a fugit de la locul accidentului

Polițiștii din Covasna au reușit să prindă un șofer bănuit că, beat fiind, a lovit mortal, pe un drum dintr-o comună, un bărbat de 63 de ani, iar apoi a fugit de la locul accidentului. La această oră, șoferul este prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit polițiștilor covăsneni, Poliția a fost sesizată, joi seară, că în comuna Turia este o persoană accidentată mortal.

Polițiștii au identificat la fața locului corpul fără viață al unui bărbat de 63 de ani.

În mai puțin de două ore de la primirea apelului, polițiștii au identificat atât autoturismul implicat, cât și pe cel care l-a condus la momentul producerii evenimentului.

Din primele cercetări s-a stabilit că, în timp ce conducea o mașină, un bărbat de 32 de ani a surprins și accidentat mortal victima, aflată pe drum. Când a fost prins, șoferul nu a putut fi testat cu etilotestul din cauza stării avansate de ebrietate, astfel că a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost reclotate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Vineri după-amiază, bărbatul de 32 de ani, cercetat pentru ucidere din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului, este prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum a ajuns Ilona Brezoianu jurat la „Te cunosc de undeva” și cât câștigă. „Vedetele adevărate nu au rate”
Click.ro
Cum a ajuns Ilona Brezoianu jurat la „Te cunosc de undeva” și cât câștigă. „Vedetele adevărate nu au rate”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Primarul orașului Slănic Moldova a fost reținut de DNA pentru luare de mită. Prins în flagrant în timp ce primea 6.000 de euro
Gandul.ro
Primarul orașului Slănic Moldova a fost reținut de DNA pentru luare de mită. Prins în flagrant în timp ce primea 6.000 de euro
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute