Un fost concurent de la X Factor s-a călugărit! S-a întâmplat după o vizită la Ierusalim

• Vedete

Tânărul a impresionat juriul de la X Factor cu vocea sa, în 2012, însă nu a avut toate calitățile pentru a pune mâna pe premiul cel mare. Viața i-a pregătit un alt drum, așa că s-a lăsat de muzică și s-a călugărit! 

Deşi nu a câştigat concursul din anul 2012, cântărețul Alin Văduva şi-a continuat cariera pentru o vreme. Viaţa i s-a schimbat însă la 90 de grade după ce Alin s-a hotărât să se dedice bisericii și a început să cânte la slujbe.

La un moment dat, a plecat la Ierusalim pentru a vizita mai multe mănăstiri. De atunci, tânărul a ales să cânte muzică religioasă, relatează click.ro.

„Alin a fost plecat multă vreme, s-a întors în ţară, apoi a plecat iarăși. S-a transformat din tânărul care cânta muzică dance într-un apărător al bisericii, fiind foarte matur şi dedicat. De prin anul 2015 s-a îndepărtat de lumea muzicală dance”, a declarat, pentru Click!, o sursă din anturajul solistului.

Alin Văduva s-a născut în Caracal, a început să studieze canto la 14 ani și a reușit până acum să obțină aproape 50 de premii la festivaluri. A luat locul 2 pentru interpretare la Festivalul Mamaia, în 2006, iar în 2008 a reprezentat România la Festivalul „Cerbul de Aur”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

La 89 de ani, revine pe scenă! Maria Ciobanu încinge hora la Sala Palatului: „Încă o ține vocea!” Cât costă biletul?
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24

Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro

Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania