Mama Ioanei Condea, înjurată de o polițistă la câteva ore după anunțul morții: „Țăranca dracului”

Mama Ioanei Condea, înjurată de o polițistă la câteva ore după anunțul morții: "Țăranca dracului"
Ioana Condea a murit în Germania, după cinci ani de chin

Au trecut doar câteva ore de la moartea Ioanei Condea, iar nefericirea familiei este, pur și simplu, călcată în picioare de o polițistă din Ploiești. Aceasta lucrează la Biroul de Poliţie din cadrul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, fiind concitadină – iată – cu Ioana Condea. Și nu este exclus ca polițista Alina să cunoască, de mai multă vreme, familia Ioanei. 

Într-o postare absolut șocantă de pe pagina de facebook a Grazielei Condea, mama Ioanei, polițista Alina vituperează după ce mama Ioanei a dat ”share” unei postări în care se solicita sprijin material pentru repatrierea trupului Ioanei Condea.

Polițista Alina se declară împotriva unui astfel de demers, considerând că banii ar trebui să fie donați de către prietena Alinei, cea care a ”dus-o la prostituție”.

”… să-i dea colega ei care a dus o la prostituție cât desăre maica sa ne doare undeva. când au dat oamenii cu suflet bani pentru ea in loc sa stea in germania si a facut renovari in casa si a zis ca pentru davidut. taranca dracului plange la televizor. de ce ai lasat copilul sa plece de ce nu ai trimis o la munca. MMMMMMMAAAAAAAAARRRRRRSSSSS imputito” (n.r. – am redat exact mesajul, așa cum a fost postat de polițista Alina).

”Ești o javră de femeie!”

Bineînțeles, a existat imediat și o reacție adversă. Gabriela o apostrofează pe Alina și îi transmite că nu are căderea de a judeca pe cineva.

”Alina  esti o javra de femeie cine esti tu faaa prostituatoooo uoooo sa judeci tuuu esti in stare dar tu ce face-ai cu banii dadeai la pl….macar femeia a facut ceva ptr.nepot stii ceva ai un caracter f.infect si vb fff urat sigur esti bolnava tarfa penala iti doresc unul ca Robert tanase ala sa infunde puscaria pe viata …esti un gandac de bucatarie tarfo penala …a dreacu judeci tuuu pe copil cui il lasa ???uooooooo”

Răspunzând mesajului, Alina declară că este… polițistă și ”nu fac bani ca voi” (n.r. – referindu-se, evident, la prostituție). Ulterior, Vasilica i-a transmis că ”dacă esti cadru de politie nu asa se vorbeste”. 

Cancan.ro, site-ul nr. 1 din România, vă va ține în continuare la curent în legătură cu toate informațiile care vor apărea în acest caz foarte grav.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!