Cătălina Ponor, în stare de șoc: „A avut o hemoragie în timpul intervenţiei”

Cătălina Ponor, în stare de șoc: "A avut o hemoragie în timpul intervenţiei"

Cătălina Ponor a fost nevoită să apeleze la ajutorul medicilor, iar intervenția acestora a survenit exact la momentul potrivit. Din fericire, nu Cătălina a ajuns pe masa de operație, ci animalul ei de companie, un labrador la care ține foarte mult.

Cătălina Ponor a povestit întreaga întâmplare în timpul emisiunii ”Stăpânii vedetelor” de la Antena Stars, mărturisind și că a trecut prin momente cumplite la u moment dat.

„A avut o hemoragie în timpul intervenţiei şi m-a cam speriat atunci… Îmi tremurau, pur şi simplu, şi mâinile, şi picioarele. Îmi tremurau mâinile pe volan, abia mai conduceam. Trebuia să merg repede după o pungă de sânge. Am alergat tot oraşul. Noroc că medicii au fost foarte buni profesionişi şi au ştiut ce să facă. Au reuşit să o stabilizeze şi să oprească hemoragia, nu a mai fost nevoie de punga de sânge, deşi eu făcusem deja rost de ea. M-am speriat…”, a declarat Cătălina Ponor.

Cătălina Ponor, alături de animalele favorite

Citește și: CUM ARATĂ CĂTĂLINA PONOR ACUM, LA UN AN DUPĂ CE S-A RETRAS DIN GIMNASTICĂ. CORPUL EI S-A MODIFICAT

Cătălina Ponor s-a născut pe data de 20 august 1987, la Constanța. A participat la Jocurile Olimpice 2004 din Atena, Grecia și în 2012 la Olimpiada de la Londra. La Atena a câștigat medalia de aur, ca membră în echipa română de gimnastică. De asemenea, ea a câștigat la aceeași olimpiadă medalii de aur la bârnă și sol.

La Campionatul European de Gimnastică din 2017 Uniunea Europeană de Gimnastică a anunțat declasarea cu jumătate de punct a dificultății exercițiului de la sol, la câteva ore de la terminarea concursului, locul ei în finală fiind luat de nemțoaica Pauline Schaefer.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
Gandul.ro
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!