Șoc în familia lui Șerban Huidu! Vestea a venit ca un trăsnet

Șoc în familia lui Șerban Huidu! Vestea a venit ca un trăsnet
Șoc în familia lui Șerban Huidu

Familia lui Șerban Huidu trece prin momente foarte dificile, după ani de criză în care investițiile s-au dus pe Apa Sâmbetei, cum se spune. Anca Matei, sora soției lui Șerban Huidu a fost executată silit de un apartament cu două camere situat într-o vilă din cartierul Dorobanți. Imobilul va fi scos la licitație la sfârșitul acestei luni pentru o sumă relativ mică: 62.912 euro. Asta după ce la prima licitație, acolo unde suma de vânzare a fost cu 25% mai mare nu s-a găsit nici un cumpărător.

Apartamentul cumnatei lui Șerban Huidu are 2 camere plus baie și bucătărie. Se află la demisolul unei vile de lux din zona Dorobanți și, așa cum prevede legea, bunul se poate vinde și sub prețul de pornire a licitației. Dar asta doar în condițiile în care există cel puțin doi licitatori, iar prețul obținut e mai mare de 30% decât cel de pornire.

Într-o astfel de situație, apartamentul din Dorobanți ar putea să ajungă să fie vândut la mai puțin de 20.000 euro.

Apartamentul cumnatei lui Șerban Huidu, scos la licitație

Apartamentul cumnatei Cârcotașului a ajuns pe mâna executorilor după ce aceasta nu a putut să achite un credit ipotecar contractat în 2009 și care a ajuns la o firmă de recuperare creanțe. Banii ar fi trebuit să ajute la dezvoltarea unui cartier rezidențial, proiect al socrului lui Huidu, fostul senator Matei Vintilă, în zona Bulevardului Timișoara. Însă proiectul respectiv nu a fost finalizat.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
Gandul.ro
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!