Matteo Politi, ”medicul cu 8 clase”, prins în timp ce voia să iasă din țară

Matteo Politi, ”medicul cu 8 clase”, prins în timp ce voia să iasă din țară
Matteo Politi, ”medicul cu 8 clase”, prins în timp ce voia să iasă din țară

Matteo Politi, italianul acuzat că a operat în mai multe clinici private din București, deşi avea doar opt clase, a fost prins, miercuri, de polițiștii de frontieră de la Curtici, județul Arad, în timp ce încerca să fugă din țară.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliția de Frontieră, miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, judeţul Arad, a fost depistat un cetăţean italian căutat de autorităţile române într-un dosar de înşelăciune. Bărbatul s-a prezentat în jurul orei 6.00 dimineața, la Frontierei Curtici feroviară, pentru a ieşi din România, călătorind ca pasager într-un tren Inter Regio, pe relaţia București – Budapesta. Este vorba de Matteo Politi, în vârstă de 38 de ani, acesta legitimându-se la frontieră cu un paşaport italian.

„În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emisă o alertă, având ca obiect punerea in aplicare a unui mandat de aducere emis de către autorităţile române, persoana în cauză fiind cercetată într-un dosar de înșelăciune”, se arată în comunicat.

Cetățeanul italian va fi predat unei echipe operative din cadrul Poliţiei Române, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Citește și: CUM ARATĂ DIPLOMA LUI MATTEO POLITI, ”MEDICUL CU 8 CLASE”: ”AVOCATA MI-A ZIS CĂ AM TOATE ACTELE NECESARE!”

A fost deschis un dosar medical in rem

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost deschis un dosar penal in rem, după ce Colegiul Medicilor din București a depus o plângere după ce falsul chirurg de origine italiană a efectuat operații în România. Potrivit reprezentanților parchetului, ancheta vizează infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activități.

Matteo Politi a ajuns să opereze fără însă a avea studii de medicină, iar sub numele de Matthew Mode, a lucrat la clinicile Monza, Euromedical, Prestige, MH Medical Group. Matthew Mode se numeşte, de fapt, Matteo Politi, un italian din Veneţia, cu doar 8 clase absolvite. În 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a mințit timp de mai mulţi ani că e medic și a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.

Într-un comunicat de presă postat pe pagina de Facebook, reprezentanții Clinicii Prestige Medical precizează că au existat mai multe discuții cu „Matthew Mode”, care însă s-au finalizat cu neînceperea unei colaborări.

Citește și: ADRIANA BAHMUȚEANU, DESPRE MATTEO POLITI, MEDICUL CU 8 CLASE: ”AM AVUT OCAZIA SĂ ÎL CUNOSC PE ACEST ESCROC”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!