Premiile Grammy 2019. Cele mai nereușite ținute purtate de staruri

Premiile Grammy 2019. Cele mai nereușite ținute purtate de staruri

Ediția cu numărul 61 a premiilor Grammy s-a bucurat de o audiență uriașă, oferind și un câștigător surpriză – Childish Gambino, numele de pe scena muzicii al actorului Donald Glover, a obţinut trei premii, pentru piesa „This Is America”. 

Premiile au fost decernate duminică seara, la Los Angeles, iar piesa ”This is America” – care se referă la identitatea populaţiei de culoare şi brutalitatea poliţiei – a fost desemnată cel mai bun cântec al anului.

Dar nu numai piesele au atras atenția spectatorilor și telespectatorilor din lumea întreagă. Vedetele au defilat pe covorul roșu, iar privirile tuturor s-au fixat asupra ținutelor alese. Dacă unele au fost considerate extraordinare din punct de vedere vizual și aplaudate la scenă deschisă, altele au confirmat ideea că – atunci când ești vedetă – poți cădea foarte ușor în penibil, în pofida faptului că ținuta este realizată de un celebru creator de modă.

Totuși, fiecare vedetă are preferințele sale, iar o concluzie finală ar fi doar aceea că nimic nu ne mai poate surprinde dacă vorbim despre ținute extravagante, controversate și despre oferta multicoloră prezentă pe… covorul roșu. Bineînțeles, gusturile nu se discută, iar GALERIA FOTO vă va convinge de asta!

Citește și: PREMIILE GRAMMY 2019. A FOST ALES MARELE CÂȘTIGĂTOR, DUMINICĂ SEARĂ, LA LOS ANGELES

Anna Kendrick

Premiile Grammy 2019

– Albumul anului: „Golden Hour” – Kasey Musgraves

– Înregistrarea anului: „This Is America” – Childish Gambino

– Cântecul anului: „This Is America” – Childish Gambino

– Cel mai bun artist debutant: Dua Lipa

POP:

– Cea mai bună interpretare pop duo/grup: „Shallow” – Lady Gaga & Bradley Cooper

– Cel mai bun album pop: „Sweetener” – Ariana Grande

– Cea mai bună interpretare pop solo: „Joanne” – Lady Gaga

DANCE/ELECTRONIC:

– Cea mai bună înregistrare dance: „Electricity” – Dua Lipa & Silk City featuring Diplo & Mark Ronson

– Cel mai bun album Dance/Electronic: „Woman Worldwide” – Justice

ROCK:

– Cea mai bună piesă rock: „Masseduction” – St. Vincent (Jack Antonoff & Annie Clark – compozitori)

– Cea mai bună interpretare rock: „When Bad Does Good” – Chris Cornell

– Cea mai bună interpretare metal: „Electric Messiah” – High On Fire – Cel mai bun album rock: „From The Fires” – Greta Van Fleet

ALTERNATIVE:

– Cel mai bun album alternativ: „Colors” – Beck R&B:

– Cel mai bun album contemporan urban: „Everything Is Love” – The Carters

– Cea mai bună interpretare R&B: „Best Part” – H.E.R. Featuring Daniel Caesar

– Cea mai bună piesă R&B: „Boo’d Up” – Ella Mai (Larrance Dopson, Joelle James, Ella Mai & Dijon McFarlane – compozitori)

– Cel mai bun album R&B: „H.E.R.” – H.E.R.

RAP:

– Cel mai bun album rap: „Invasion of Privacy” – Cardi B

– Cea mai bună interpretare rap: „King’s Dead” (Kendrick Lamar) şi „Bubblin” (Anderson .Paak)

– Cea mai bună interpretare rap/cântec: „This Is America” – Childish Gambino

– Cea mai bună piesă rap: „God’s Plan” – Drake

COUNTRY:

– Cea mai bună interpretare country solo: „Butterflies” – Kasey Musgraves

– Cea mai bună interpretare a unui duo/grup country: „Tequila” – Dan + Shay

– Cea mai bună piesă country: „Space Cowboy” – Kasey Musgraves

– Cel mai bun album country: „Golden Hour” – Kasey Musgraves.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
Gandul.ro
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!