Iordănescu jr. pune tunurile pe arbitri după eșecul din Copou: „E frustrant, dar asta este, mergem până la capăt!”

Iordănescu jr. pune tunurile pe arbitri după eșecul din Copou: „E frustrant, dar asta este, mergem până la capăt!”

Edward Iordănescu, managerul general al formației Gaz Metan Mediaș, nu a digerat ușor eșecul pe care elevi săi l-au sferit în Copou cu Poli Iași, scor 1-0.

În ciuda faptului că jocul Gazului a suferit, Iordănescu jr. a pus tunurile pe maniera de arbitraj pentru acest eșec.

„Şi etapa trecută nu a contat arbitrajul. Acum am văzut şi toată echipa a reclamat henţ şi eu am ţipat. E frustrant, dar asta este, mergem până la capăt. Ne jucăm şansa până în ultima clipă chiar dacă este una foarte mică. Când am venit mi-am asumat că există riscul foarte mare să nu intrăm în play-off, dar planul meu este unul pe termen mediu, lung. Încercăm să jucăm până în ultima etapă după care să gestionăm bine perioada până în vară”, a declarat Iordănescu jr.

Declarațiile războinice ale lui Flavius Stoican făcute la conferința de presă premergătoare duelului, tehnicianul moldovenilor cerându-le elevilor săi revanșa după înfrângerea nemeritată din tur din ultimul minut al prelungirilor, au avut acoperire deplină în Copou, ieșenii reușind să surprindă prin agresivitate.

Elevii lui Stoican au dominat prima parte a meciului, iar Zaharia a deschis scorul în minutul 30, scorul rămânândd neschimbat pe tabelă până la finalul celor 90 de minute regulamentare.

S-a terminat 1-0, iar Poli a depășit Mediașul în clasament. După 23 de runde scurse din acest sezon regular al Ligii I,  Poli Iași este pe locul 7, cu 31 de puncte, la două puncte în spatele celor de la Sepsi. De partea cealaltă, Gaz Metan este pe 10, cu 29 de puncte.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. A publicat-o cu câteva zile înainte de tragedie! Detaliul care a ieșit la iveală în poză
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. A publicat-o cu câteva zile înainte de tragedie! Detaliul care a ieșit la iveală în poză
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Click.ro
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
Gandul.ro
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!