El este super-polițistul de la Slatina!

• Exclusiv

Polițistul Viorel Teacă din Slatina nu este doar un agent care îşi face meseria, ci este omul care, în mai multe rânduri, a arătat o față nevăzută a Poliției. S-a implicat în nevoile societății, a organizat campanii umanitare pentru cei care se aflau în suferinţă şi au avut nevoie de ajutor financiar, a predat cursuri de prim-ajutor, în mod oficial, tuturor colegilor săi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. Astfel, IPJ Olt devenit primul inspectorat de poliție din țară cu angajați MAI care vor ști să intervină în cazuri de urgență medicală. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă povestea emoționantă a polițistului-minune. (VEZI ȘI: VIAŢA LOR PARE DESPRINSĂ DIN FILMELE DE ACŢIUNE. EI SUNT „VÂNĂTORII” DE BOMBE)

Poliţistul Viorel Teacă are 42 de ani şi lucrează de 20 de ani în Poliţie. A lucrat la Serviciul Rutier, iar în prezent activează la Ordine Publică. În timpul liber, Teacă face voluntariat la Crucea Roşie şi strânge fonduri pentru a-i ajuta pe românii în situaţii disperate. Poliţistul a absolvit Facultatea de Drept, iar apoi, şcoala postliceală sanitară. La Crucea Roşie Olt este formator, predând cursuri de prim-ajutor.

Polițistul din Slatina și-a instruit colegii în acordarea primului ajutor

“E vorba de viaţă şi de moarte”

Nu de puţine ori, prin intermediul unei pagini de socializare, a oferit tuturor o lecție de umanitate. Viorel Teacă a fost impresionat de drama prin care trecea un tânăr din Scornicești, care suferă de o boală gravă, și a decis că poate mobiliza oamenii să vină în ajutorul lui. (CITEȘTE ȘI: OLIMPICA LA ENGLEZĂ FACE VOLUNTARIAT. E PROFESOARĂ LA 16 ANI PENTRU COPIII DINTR-UN SAT DIN TELEORMAN)

Acesta și-a propus să convingă o mie de oameni să doneze bani pentru a-l ajuta pe tânăr să facă o operație care i-ar putea salva viaţa. Şi a reuşit. (VEZI MAI MULTE AICI)

“Am sărit de multe ori în ajutor, dar cel mai mult m-a impresionat situaţia lui Cosmin. E vorba de viaţa unui om. Dacă le-a ars casa sau e vorba de alte lucruri, poţi să le faci, să le reclădeşti, dar aici e vorba de viaţă şi de moarte. Dacă nu ai bani să te tratezi sau nu găseşti înţelegere, nu ai nicio speranţă, nu mai poţi să faci nici bani, nu te mai poţi gândi la viitor“, a spus poliţistul, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Un om cu mult suflet

Polițistul Viorel Teacă se implică în numeroase acțiuni umanitare

Polițistul Viorel Teacă, voluntar al Crucii Roșii, știe că un ajutor, oricât ar fi de mic, contează enorm atunci când este vorba despre o familie nevoiașă. A oferi sprijin semenilor, atât prin natura meseriei sale, cât și prin gesturi pe care le face din postura de ”om cu suflet”, reprezintă pentru el un mod de viață.

Într-o zi a oprit mașina de poliție, a coborât, apoi a oferit unui copil o pereche de adidași și un tricou. (VEZI TOATĂ POVESTEA AICI)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!