Fotbaliștii lui Hagi au cedat: ”E teroare! Am ajuns să…”

Unul dintre jucătorii lui Gică Hagi a răbufnit la adresa antrenorului, pe care-l acuză că-i ține într-o uriașă teroare! CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă declarații exclusive ale jucătorului, sub protecția anonimatului, în care-l face ”praf” pe antrenorul-patron al formației de la Ovidiu.

”E teroare, frate! Antrenamentele sunt spartane! Și ședințele, ședințele… De la câteva minute de ședință după meci se ajunge la două ore! Da, două ore ne-a ținut după meciul cu Gaz Metan (n.r. 2-2, în decembrie, anul trecut)

CITEȘTE ȘI: HAGI L-A PEDEPSIT PE FOTBALISTUL ACUZAT DE HĂRȚUIRE! ”REGELE” A DECIS SĂ…

Să-ți mai spun una: N-a zis așa Hagi, că putem accede în play-off doar dacă avem liniște? Așa a zis! Păi cum liniște, dacă după antrenamente semnăm condica de prezență în mall?! Da, mă, avem antrenament, ne lasă acasă o oră – o oră și ceva, apoi la 3 trebuie să fim la mall, unde ni se face prezența. Am ajuns să ne plimbăm acolo, prin mall, sub supraveghere, firește, apoi iar antrenament. Cică să nu dormin, treji mereu! Să stăm în starea de veghe”, a dezvăluit un fotbalist al Viitorului.

”Păi, după antrenament, ne trimite acasă, 40 de minute, o oră, ajungem, , apoi, !”, a completat, acum amuzat, fotbalistul.

CITEȘTE ȘI: AVEM DOVADA! FOTBALISTUL-VEDETĂ AL LUI HAGI A PARIAT PE UN MECI AL VIITORULUI ȘI A ”GHICIT” REZULTATUL!

Gică Hagi, cunoscut ca fiind un antrenor deosebit de exigent, din a cărui cuvânt dacă ieși te-ai ars, simte acum că-i ”fuge” play-off-ul de sub picioare, după o perioadă în care rezultatele au fost mult sub așteptări. Asta în condițiile în care Viitorul s-a clasat între primele șase echipe în ultimele trei sezoane, mai mult, o dată a câștigat campionatul. De aceea, a impus un regim spartan la echipă, cu reguli stricte care să trimită Viitorul, pe ultima sută de metri, în play-off. Cu două etape înainte de a se decide formațiile care se vor lupta pentru titlu sau pentru evitarea retrogradării, trupa lui Gică Hagi se află pe locul 7 (34 de puncte), cu un punct în spatele lui FC Botoșani și Sepsi și cu două în urma Astrei. Cu prima are meci chiar etapa următoare, vineri, de la ora 20:00, în deplasare.

Academia lui Hagi, ”Alcatraz-ul” de la Ovidiu

CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, vă prezenta, în luna mai a anului trecut, regulile stricte de la Academia Gheorghe Hagi. Acolo de unde ”Regele” taie și spânzură, dar și de unde scoate, grație regulilor stricte, fotbaliști pe bandă rulantă. Dar până când jucătorii să ajungă să bată la ușile unor echipe de renume sau chiar la națională, e muncă asiduă, restricție maximă, multă disciplină. De fapt, este regula numărul 1 pentru cel mai mare fotbalist român.

Academia Gheorghe Hagi este un fel de Alcatraz, o spun unii jucători care s-au perindat pe acolo. Sunt reguli pe care, dacă le încalci, ești out! ”La hotelul unde eram noi cazați intri seara doar cu aprobare. Acolo mai stăteau și jucători de la echipa mare, nu numai juniorii. În fiecare seară trecea o mașină, pe la orele 23-24. Oamenii verificau din stradă dacă sunt lumini aprinse, cine călca pe bec, apoi Hagi afla. Și nu era deloc bine”, dezvăluia un fost junior care s-a simțit nedreptățit, pentru CANCAN.RO.

CITEȘTE ȘI: OFICIAL! HAGI A TĂIAT ÎN CARNE VIE… L-A DAT AFARĂ PE MIHAI VODUȚ, FOTBALISTUL-PARIOR, DUPĂ DEZVĂLUIRILE CANCAN.RO!

”Ușa hotelului se încuie la ora 22, gata, nu mai iese nu mai intră nimeni! Au paznic, știe tot. Eram urmăriți chiar și când mergeam la McDonald’s, Hagi avea oameni puși la recepție, știa tot ce mișca!”, a mai povestit fotbalistul.

Cum îi prinde, cum îi taxează!

Cu toate acestea, Gică Hagi nu a fost ferit de probleme. Unii dintre jucători au avut derapaje, dar ”Regele” a aflat și, ulterior, a ”scăpat” de ei. Fostul mare internațional a tăiat în carne vie atunci când a auzit de viața extrasportivă agitată a unora dintre fotbașliști. Nu a agreat nici faptul că unii pierdeau nopțile la cazinou, cazul lui Bănel Nicoliță, căruia i-a reziliat contractul. I-a pedepsit și pe cei cu viciul fumatului, între care Benzar, Florinel Coman și Florin Tănase, acum jucători ai FCSB-ului. Iar pe Voduț l-a trimis la plimbare definitiv, după ce a aflat că a pariat pe echipa lui.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia