Tupeu incredibil al unor hoți din Suceava. Au furat Chivotul Sfânt dintr-o sinagogă și l-au scos la licitație

Tupeu incredibil al unor hoți din Suceava. Au furat Chivotul Sfânt dintr-o sinagogă și l-au scos la licitație
Tupeu incredibil al unor hoți din Suceava. Au furat Chivotul Sfânt

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a preluat ancheta după ce Chivotul Sfânt de la Sinagoga din Siret, piesă de patrimoniu, a fost furat, înlocuit cu o piesă falsă și scos la licitație pe un site din Israel. Federaţia Comunităţilor Evreieşti a cerut blocarea licitației.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava anunță, mirecuri, într-un comunicat de presă, că a preluat dosarul penal de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți în care se fac cercetări pentru furt calificat, constând în sustragerea piesei originale denumită „Aron Kodesh” din Sinagoga Mare din oraşul Siret, prin înlocuirea acesteia cu o piesă de mobilier confecţionată artizanal.

Ancheta a fost declanșată după ce, în 16 februarie, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a depus o plângere penală la Inspectoratul de Poliție Suceava „cu privire la sustragerea unui bun susceptibil a face parte din categoria bunurilor din patrimoniul cultural naţional, reprezentând un simbol al cultului mozaic, precum şi traficarea unor astfel de categorii de bunuri cu înaltă semnificaţie culturală şi spirituală”.

Citește și: AM PUS MÂNA PE SMS-URILE OTRĂVITE DINTRE CELEBRA BLOGERIȚĂ ȘI AVOCATA OTV ACUZATĂ DE FURT!

Piesa „Aron Kodeș” (Chivotul Sfânt) al Sinagogii din Siret era scoasă la licitație

Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic (FCER-CM ) a descoperit pe un site de licitații din Israel că piesa „Aron Kodeș” (Chivotul Sfânt) al Sinagogii din Siret este scoasă la licitație.

„După verificările făcute de urgență de FCER-CM, inclusiv cu ajutorul unui expert, rezultă că există diferențe între Aron Kodeș-ul original și cel existent în prezent în Sinagoga din Siret. Concret, expertul a afirmat că . În urma acestor prime demersuri, FCER-CM a formulat o plângere penală, depusă la Poliția din localitatea Siret. De asemenea, pentru a evita vânzarea unei valoroase piese aparținând atât patrimoniului iudaic, cât și celui național român, a fost transmisă o solicitare de blocare a licitației”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic.

Citește și: SPECIALIZATĂ ÎN FURTURI LA DOAR 20 DE ANI! O ROMÂNCĂ A JEFUIT ZECI DE PERSOANE ÎN ANGLIA

Piesa sculptată „Aron Kodesh”  este placată cu aur și păstrează textele sfinte TORA

Piesa sculptată în lemn denumită „Aron Kodesh” este placată cu aur și păstrează textele sfinte TORA. Ea datează de la începutul secolului al XIX-lea și face parte din categoria bunurilor culturale din patrimoniul Cultului Mozaic Evreiesc. Piesa a fost restaurată în vara anului 2016 și deocamdată nu se știe când a dispărut din sinagogă.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava arată că Poliția Suceava a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru furt calificat și se fac cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Într-o primă fază se vor utiliza mijloace/procedee probatorii de cooperare judiciară internaţională în materie penală care vor viza identificarea persoanelor implicate.

Licitația pentru vânzarea piesei sustrase din Sinagoga din Siret urma să aibă loc miercuri, prețul de pornire fiind de 35.000 de dolari.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
Gandul.ro
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!