Acasă » Știri » Sport » Iordănescu jr.: „Nu ne vom da niciodată la o parte!”

Iordănescu jr.: „Nu ne vom da niciodată la o parte!”

De: Cristian P 25/02/2019 | 09:48
Iordănescu jr.: „Nu ne vom da niciodată la o parte!”
Fără nicio șansă la play-off, Gaz Metan Mediaș și-a vândut scump pielea pe „Municipal”, blocând FC Botoșani în drumul spre play-off, scor 1-1.

Elevii lui Edward Iordănescu au avut ocaziile mai mari și au dominat meciul în multe momente, iar rezultatul este unul just.

„Ne așteptam la un joc dificil, la o echipă gazdă foarte motivată. A fost un joc spectaculos. Din punctul meu de vedere, puteam și meritam mai mult. Am avut ocaziile cele mai mari, am lovit bara de două ori, am condus și cred că cu puțină inspirație și șansă puteam să luăm trei puncte. Echipa a arătat că are potențial, că are calitate. Nu am fost pregătiți din toate punctele de vedere, în special mental, pentru play-off. Îmi doresc să facem un play-out bun și pentru mine va fi o premieră. Din păcate. Asta e, mi-am asumat. În paralel, să construim o echipă foarte bună și să fim și noi în play-off. Doresc Botoșaniului baftă. Știu că sunt oameni de calitate în spatele acestui proiect. E un oraș care merită performanță mai ales că în multe momente a fost la limită. Am văzut un Botoșani foarte bun în multe momente, în acest an. Echipa gazdă are potențial pentru un fotbal bun. Anul trecut, când eram la Astra, îmi tot calculam și recalculam. Era un moment când nu mai luam în calcul să-i depășim. Am câștigat acel meci la Giurgiu, în inferioritate și am făcut pasul decisiv. Nu am venit să ne dăm la o parte. Am venit să jucăm fotbal. Nu ne vom da la o parte niciodată. Dacă Botoșaniul va face un joc bun în ultima etapă, va fi acolo unde își dorește”, a declarat Edward Iordănescu.

După remiza de la Botoșani, Gaz Metan Mediaș se află pe locul 9 cu 30 de puncte.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video