Simulare Evaluarea Națională 2019. Subiecte si barem la Limba maternă

• Știri
Simulare Evaluarea Națională 2019. Subiecte si barem la Limba maternă
Evaluarea Națională 2019. Când încep probele scrise

Miercuri, 13 martie, elevii claselor a VII-a și a VIII-a, din partea minorităţilor naționale, susțin Simularea pentru Evaluarea Națională la Limba maternă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Potrivit MEN, la ora 9,00 au fost distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8:30, timpul destinat elaborării unei lucrări scrise fiind de două ore de când s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen, parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.

Citește și: Gafa făcută de Ministerul Educației la simularea Evaluării Naționale. S-a întâmplat la proba de la limba română

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 11 – 13 martie 2019, la nivel național, simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII), la care participă, în premieră, și elevii clasei a VII-a. Simularea se adresează celor aproximativ 350.000 de elevi înscriși în clasele VII-VIII la începutul anului școlar 2018-2019, anunță Ministerul Educației Naționale.

Baremele se găsesc aici: http://subiecte.edu.ro/2019/simulare/.

Simulare Evaluare Națională 2019. Reguli de examen

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

Ministerului Educației Naționale precizează că obiectivele acestei simulări sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie.

Citește și: Ministerul Educației a publicat baremele de rezolvare pentru simularea la Evaluarea Națională

Calendar Evaluare Naţională 2019

11 martie 2019 Limba şi literatura română – probă scrisă

12 martie 2019 Matematică – probă scrisă

13 martie 2019 Limba şi literatura maternă – probă scrisă

22 martie 2019 Afișarea rezultatelor la evaluare națională 2019

Citește și: Cum se face o contestație la Evaluarea Națională 2018

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!