Pepe și Raluca nu au apărut niciodată așa! Imaginile confirmă totul despre relația lor

• Știri

În ultima vreme au tot apărut zvonuri precum că Pepe și Raluca Pastramă ar fi la un pas de despărțire, însă nimic nu a fost confirmat de vreunul dintre ei. Recent, cei doi soți au fost fotografiați într-un mall din Capitală, într-o ipostază în care nu au mai apărut niciodată.

Zilele trecute, au fost surprinşi de paparazzi spynews.ro în timp ce se plimbau ţinându-se de mână, ca doi îndrăgostiţi. Imaginile ne arată că Pepe și Raluca sunt mai bine ca niciodată și se iubesc la fel ca la început. Chiar dacă mai există certuri între ei, reușesc să treacă peste și să rămână în continuare o familie.

Pepe, despre al treilea copil

„Să o iei de la capăt acum cu al treilea, după doi copii, implică anii ăştia frumoşi pe care îi ai şi de care vrem şi noi să ne bucurăm, ca şi cuplu. Abia am scăpat de prima perioadă în care plâng copiii noaptea. E mai uşor acum cu fetele, sunt măricele. Vorbesc, sunt la şcoală, la grădiniţă. Am un şofer care o duce pe Maria la şcoală, iar Raluca şi Rosa merg împreună la grădiniţă. Cred că cel de-al treilea copil nu mai vine, nu mai vrea Raluca și o înțeleg”, spunea Pepe.

Pepe, pe numele din buletin Ionuț Nicolae Pascu, s-a căsătorit civil cu Raluca Pastramă în 2012. Ei au devenit părinți pentru prima dată pe 15 august 2012, când s-a născut Maria. Pe 21 iulie 2014, cei doi soți s-au cununat religios. Mezina familiei, Rosa Alexandra, a venit pe lume în ziua de Florii, pe 5 aprilie 2015. Până să fie cu Raluca, artistul a fost căsătorit, din 2006 până în 2011, cu Oana Zăvoranu, de care a divorțat cu scandal.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
Click.ro
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
go4it.ro
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!