Ana Morodan si Telespan au castigat! Rasturnare de situatie la Asia Express

Ediția de duminică a show-ului Asia Express – Drumul Elefantului a avut multe răsturnări de situație. Seara a început cu o veste neașteptată din partea Ginei Pistol și un mesaj emoționant din partea cuplului Jojo-Paul Ipate, ce au fost nevoiți să părăsească show-ul din cauza problemelor de sănătate: „Inițial nu am crezut că e un lucru foarte grav. Dar acum am dureri, iar neurochirurgul de la spital mi-a spus că dacă mai merg cu rucsacul în spate voi ajunge iar la operație în câteva zile, dacă merg și nu mai car nimic este doar un lucru pe care eu îl amân. Pentru mine lucrurile sunt destul de clare”, a spus Paul.

„Asia Express este experiența vieții noastre!”, a adăugat Jojo cu lacrimi în ochi.

Dar pentru că cel mai dur reality-show surprinde la fiecare pas, Ana Morodan și Teleșpan, eliminați săptămâna trecută, s-au reîntors în competiție, în locul echipei Jojo-Paul Ipate: „Îmi doream să ajung acasă, dar, pe de altă parte în momentul în care mă pui în fața unei încercări nu voi spune niciodată nu. Eu cred în semne, poate că drumul nostru trebuie să continue așa. Tot ce pot să spun este că de acum noi vom lupta”.

Duminică seară, după ce au primit o demonstrație din partea unui localnic, vedetele au fost nevoite să facă și ele ceai masala, o băutură delicioasă cu specific indian, respectând tehnica și rețeta amestecului de condimente: „Asta nu este ceai masala, este doar ceai pe pantofi”, declara Șerban Copoț, încurcat de misiune.

Ulterior, echipele au plecat către următorul punct de întâlnire, acolo unde doar primele trei echipe ajunse se calificau în jocul de amuletă. Ana Morodan și Teleșpan, CRBL și Oase, alături de Cocuța și Bogdan au fost cuplurile care s-au luptat cot la cot să transporte 50 bidoane de plastic cu ajutorul unui tuk tuk, emblema traficului asiatic și să le descarce în locurile însemnate.

Jocul a luat o turnură neașteptată în momentul în care Ana Morodan a intrat, din greșeală, în mopedul condus de CRBL, accidentându-l pe Oase la picior:  „Când am încercat să îndrept laba piciorului aia a fost. M-a lovit o durere incredibilă. După, mi-am dat seama că m-am lovit și la cap”. Acesta a fost transportat de urgență la spital, pentru mai multe investigații, iar CRBL a continuat proba alături de Andrei Ștefănescu, ce s-a dovedit a fi un coechipier de nădejde. Cei doi au reușit să câștige proba de amuletă, iar CRBL a adjudecat suma de 1000 de Euro și avantajul de a merge direct către punctul de oprire, fără a mai fi nevoit să îndeplinească următoarea misiune.

O nouă provocare pentru vedetele din Asia Express – Drumul Elefantului a constat în a convinge 12 localnici să urce alături de ei într-un tuk tuk, pentru un minut.  Deși proba a părut imposibilă, toate echipele s-au descurcat și au pornit, ulterior, spre punctul final de oprire.

Deși toți obținuseră transport, pe drum, Gina Pistol le-a transmis că au voie să continue cursa cu aceeași mașină doar în cazul în care șoferul nu are mustață. ”În India, dintr-un miliard și 400 de milioane de locuitori, cred că există doar vreo trei, patru fără mustață!”, a spus George Vintilă contrariat.

Așa se face că Ruby și Robert, Ana Morodan și Teleșpan au convins șoferii să renunțe la acest simbol indian al mândriei, în vreme ce restul echipelor au fost nevoite să facă iar autostopul. După ce Oase a ieșit de sub supraveghere medicală, a decis să continue cursa alături de CRBL, în ciuda faptului că accidentul l-a lăsat cu piciorul în ghips. În vreme ce colegii lor porniseră către steagul Asia Express, cei doi au fost transportați de echipa de producție la locul de întâlnire cu Gina Pistol, din cauza faptului că se aflau pe ultimul loc, după trei ore și jumătate în care au încercat să facă rost de autostop.

Finalul a adus o veste bună în echipa Ana Morodan-Teleșpan, care proaspăt întoarsă în Asia Express – Drumul Elefantului, a reușit să câștige și singura imunitate a acestei etape: ”Aveam nevoie de imunitatea asta, dar suntem și puțin triști. Ne pare tare rău pentru ceea ce i s-a întâmplat lui Oase. Chiar nu am vrut să se întâmple așa ceva pentru că este un tip foarte ok”, a spus Ana Morodan.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!