Fotografii unice cu Brigitte Năstase în închisoare. Era blondă și la 1 an de la eliberare, a pozat în Playboy

• Vedete

Povestea de iubire pe care Brigitte Năstase o trăiește alături de Florin Pastramă i-a făcut pe mulți să își amintească de perioada de dinainte ca ea să fie atât de cunoscută. Focoasa brunetă a fost trimisă la închisoare de două ori, iar după eliberare, ea a pozat în Playboy. Unele dintre pozele făcute în timpul pictorialului HOT le-a folosit ca să își promoveze clubul deţinut în Timişoara.

Citește și: Florin Pastramă, declarație de dragoste pentru Brigitte Năstase după ce și-au asumat oficial relația

În 2003, pe când avea 26 de ani, Brigitte Năstase a fost arestată pentru complicitate la lipsire de libertate şi la tâlhărie, după ce l-a sechestrat în biroul ei împreună cu ajutorul altor trei persoane pe managereul unui club din Timișoara şi l-a obligat să-i dea 5.000 de euro. Ulterior, bruneta a fost condamantă de judecători la închisoare. Aflată după gratii, ea le-a devenit profesoară celorlalte deţinute, cărora le-a câştigat simpatia. Mai exact, ținea cursuri de aerobic în fiecare dimineaţă. La acea vreme, Brigitte era unul dintre cele mai cunoscute manechine din Banat care a câştigat titlurile de “Top Model România” şi “Top Model of the World”.

Citește și: Adevărul despre femeile lui Pastramă a ieșit la iveală. Ce le leagă, de fapt, pe Brigitte și pe Raluca Podea

În septembrie 2005, Brigitte a părăsit Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Timişoara asemenea unei vedete care pășește pe covorul roșu întins pentru unele dintre cele mai prestigioase premii. După cum se poate vedea în imaginile surprinse atunci, vedeta era îmbrăcată sexy și provocator: o fustă mini de blugi, un corset care se asorta cu haina de blană cu imprimeu leopard. Desigur, ea era coafată și machiată… însă, și-a ascuns privirea de jurnaliștii prezenți la porțile închisorii folosind o pereche de ochelari de soare.

După ce a respirat din nou aerul libertății, Brigitte Năstase a pozat în Playboy, iar atunci a realizat și un un set de fotografii provocatoare, cu care şi-a promovat clubul pe care îl avea în Timişoara.  Dacă în 2005 era în spatele gratiilor și era blondă, în 2011, Brigitte își făcuse deja schimbarea de look și participa împreună cu fostul soț, Ilie Năstase, alături de case regale din toată lumea şi de crema showbizului mondial, la nunta Prinţului Albert de Monaco.

Brigitte şi Ilie Năstase au anunțat că divorțează la începutul lunii martie 2018, dar actele au expirat

Brigitte Năstase, născută Szeifert pe 7 februarie 1977, a făcut furori în anul 2000, când a fost desemnată Miss Top Model România. Mai mult de atât, ea a pozat pentru Playboy şi era chemată să prezinte mai ales colecţii de lenjerie intimă. La scurt timp, s-a căsătorit cu omul de afaceri timişorean Octavian Sfăt, dar acesta a murit în 2002. Brigitte, pe atunci în vârstă de 25 de ani, a devenit milionară, văduvă şi cu un copil. De asemenea, ea a continuat afacerile primului soț.

Brigitte s-a căsătorit civil cu Ilie Năstase pe 17 iunie 2013 la Timișoara. Ceremonia religioasă a avut loc pe 9 iunie 2013, iar petrecerea s-a desfășurat la Poiana Braşov. La nuntă le-au fost alături peste 300 de prieteni. Relaţia lor a fost presărată cu numeroase scandaluri, despărţiri şi împăcări. La începutul lunii martie 2018, ei au anunțat că divorțează, dar separarea oficială a fost amânată, pentru că ei nu s-au prezentat, iar actele au expirat. Divorțul s-a pronunțat după multe luni de așteptare din partea amândurora. În trecut, fostul tenismen a fost căsătorit cu Amalia Năstase. Ei au anunţat separarea în prag de Valentine’s Day în 2010, după 13 ani de relaţie şi 7 de căsnicie. Amalia și Ilie Năstase au împreună două fetițe: Alessia şi Emma.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Elena Ionescu, fericită și liniștită în dragoste! Ce pasiune are fiul artistei: „Când e bine, e bine!”
Click.ro
Elena Ionescu, fericită și liniștită în dragoste! Ce pasiune are fiul artistei: „Când e bine, e bine!”
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!