Călin Popescu Tăriceanu: “Tinerii să înțeleagă că umbrela Alianței ne garantează condițiile de a prospera în pace”

• Știri

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat astăzi, cu ocazia aniversării a 15 ani de la aderarea României la NATO, că “tinerii noștri trebuie să înțeleagă că umbrela Alianței ne garantează condițiile de a prospera în pace și libertate” și că sunt o națiune de sine stătătoare și demnă.

“În data de 2 aprilie 2004, drapelul României era arborat la sediul NATO de la Bruxelles. Aniversăm azi în Parlament și împlinirea a 70 de ani de la înființarea NATO. Alianța a fost creată pentru a garanta pacea și securitatea colectivă în acele vremuri tulburi când popoarele Europei erau afectate cortina Cortinei de Fier. Aș dori să evoc sacrificiul pe care l-au făcut bravii noștri soldați și să exprim recunoștința familiilor acestora. Reiterăm azi profundul nostru respect pentru toți cei care participă la misiunile asumate în cadrul NATO”, a spus Tăriceanu în discursul său ținut cu ocazia aniversării a 15 ani de la aderarea României la NATO.

El a reamintit că în 2018 a organizat sub egida Senatului României, în parteneriat cu Senatul Poloniei, primul Summit B9 care a reuniut cele nouă țări din flancul Estic al Alianței

“În ultimii 15 ani, România a crescut împreună cu NATO participând la transformarea și adaptarea acestuia și transformându-și valențele pe care le-a arătat permanent, de aceea apartenența România la NATO trebuie consolidată prin Summitul B9. Închei prin a adresa un apel generațiilor care nu au avut experiența vieții în regimul de dinainte de 1989. Au crescut în societatea liberă și democratică a ultimilor treizeci de ani și nu au termeni personali de comparație cu România totalitară și izolată internațional, cu partidul-stat care planifica viitorul părinților lor în opoziție încrâncenată cu occidentul și valorile liberale. Adresez acest apel, în egală măsură, tuturor politicienilor români cu activitate în țară sau la Bruxelles: tinerii noștri trebuie să cunoască și să înțeleagă pe deplin beneficiile apartenenţei României la NATO, că umbrela de securitate a Alianței deopotrivă cu întărirea rolului României ca furnizor de securitate, ne garantează condițiile de a prospera în pace și libertate. Totodată, tinerii noștri trebuie să învețe că suntem o națiune mândră, de sine stătătoare și demnă, că suntem de încredere și predictibili, capabili să ne apărăm și să contribuim la apărarea aliaților noștri și, așa cum se întitulează campania internațională ce le este dedicată, să știe că «noi suntem NATO (#WeAreNATO)»!”, a mai declarat președintele Senatului.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!