Fata Morgana, ce dramă! „Am pierdut sarcina din cauza iubitului meu”. Ce i-a făcut de i-a provocat avortul

• Știri

Fata Morgana a trecut printr-o adevărată dramă, vedeta a pierdut o sarcină, iar vinovat ar fi, după spusele ei, chiar iubitul ei. Bruneta a dezvăluit motivul care i-a provocat avortul.

Își dorea foarte tare un copil, iar când a aflat că rămăsese însărcinată, s-a simțit cea mai fericită femeie de pe pământ, asta până când a aflat că partenerul ei de viață de la momentul respectiv trăiește în paralel cu o altă femeie, de mai bine de 10 ani.  „Toţi bărbaţii din viaţa mea mă mint. Eu sunt predestinată acelor bărbaţi care mint şi au familii acasă. Am rămas însărcinată şi în ziua în care am aflat de copil, am aflat că iubitul meu avea o altă relaţie de 10 ani. Am pierdut sarcina şi noaptea încă visez copilul. Mi-am dorit foarte mult să am copii”, spunea Morgana, în urmă cu ceva timp, în emisiunea lui Dan Capatos.

A fost suspectă de cancer

Fata Morgana a trecut prin momente grele, după ce a aflat că este suspectă de cancer de piele, din cauza mai multor şedinţe petrecute la solar. Acum, bruneta este bine şi se bucură în continuare de viaţă, tranformându-se radical. Alina Cristina şi-a făcut câteva modificări la nivelul feţei, iar prietenii virtuali nu au recunoscut-o.

În urmă cu mai bine de trei ani, Fata Morgana a tras o sperietură cumplită. Din cauza solarului, tânăra a ajuns de urgenţă la dermatolog, fiind suspectă de cancer de piele. „Am intrat la solar de două ori câte 30 de minute în aceeaşi zi. Nu recomand nimănui să facă aşa ceva. Am ieşit de acolo şi simţeam că ard. Mi s-au umflat limba şi ochii şi mi-a fost foarte rău. Am fost la medic, dar eram primul caz de acest gen şi nu prea ştiau ce să-mi facă. Am slăbit enorm. A fost drama vieţii mele. Am simţit că nu o să pot să trec peste”, spunea Fata Morgana.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Premierul Netanyahu rămâne în picioare, arată primele exit-poll-uri de la alegerile din Israel. Luptă crâncenă între opoziție și prim-ministru, se joacă până la ultimul vot
Gandul.ro
Premierul Netanyahu rămâne în picioare, arată primele exit-poll-uri de la alegerile din Israel. Luptă crâncenă între opoziție și prim-ministru, se joacă până la ultimul vot
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute