Averea lui Răzvan Ciobanu. Ce a lăsat în urmă creatorul de modă

• Știri

Răzvan Ciobanu și-a găsit sfârșitul la 43 de ani, în urma unui accident rutier, care a avut loc luni, a doua zi de Paște, la intrarea în satul Săcele, județul Constanța. Moartea creatorului de modă a întristat o țară întreagă, însă cea mai mare durere a provocat-o familiei și prietenilor, care nu conștientizează nici acum că Răzvan nu mai trăiește.

Ce a lăsat în urmă creatorul de modă Răzvan Ciobanu

Răzvan Ciobanu ajunsese la pământ din punct de vedere financiar, era în faliment şi avea foarte multe datorii. Trăia din vânzarea unor pisici, însă era dator până şi la un petshop pentru mâncarea animăluțelor. Ca să facă un ban şi să aibă din ce trăi, Răzvan vindea pisici din rasa Spfynx, fără păr. Un astfel de exemplar poate costa chiar şi peste o mie de euro, însă Răzvan Ciobanu le vindea cu 750 de euro. Printre ultimele sale postări de pe Facebook, se află şi o filmare cu pisicile pe care le creştea pentru a le vinde.

“Aşa cum nu m-am ferit cam niciodată să spun adevărul, nu o voi face nici de această dată. Am preferat să postez toate aceste lucruri pe paginile mele oficiale, scrise de mine (nu am o armată de PR, consilieri, etc. care să o facă pentru mine). Dacă am datorii?! Da, sigur! Îmi doresc ziua în care să pot spune că nu am… până atunci lucrurile stau cam aşa: datorez bani unor furnizori de piele, cu care mi-aş dori să pot colabora şi pe viitor. Ambii comercializează piele naturală. Apoi mai am o datorie măruntă, nu neînsemnată, la un petshop de unde obişnuiam să cumpăr hrană şi aşternut igienic pentru minunata mea Lili (ştiţi voi, pisica cheală). Cred că suma datorată nu depăşeşte 110-117 lei, bani împrumutaţi (de la oameni de succes’ sau cunoscuţi în cercurile mondene, nu ştiu să am), dar este adevărat că am datorii personale în faţa a 3 sau 4 prieteni. Iarăşi să nu lăsăm loc de interpretări, sunt adunaţi probabil 3000€. A… povestea cu Cătălin Botezatu este aproape încheiată, avem un caiet unde ne ţinem socotelile şi din cei 10 mii, care periodic ies la iveală, au mai rămas (posibil) undeva la 1000 €”, a scris atunci fostul jurat de la ”Bravo, ai stil”.

Răzvan Ciobanu a murit într-un accident teribil de mașină

Pe numele primit la naștere Mihăiță-Răzvan Ciobanu, designerul a murit fulgerător în urma unui accident înfiorător, petrecut în dimineața de 29 aprilie, a Doua zi de Paște. Tragedia s-a produs la intrarea în localitatea Săcele dinspre Năvodari, judeţul Constanţa. După orașul Năvodar, creatorul de modă ar fi părăsit drumul județean, arată primele date ale anchetei. Mașina de teren și-a continuat drumul pe câmp 700 de metri, a traversat o alee asfaltată, apoi a intrat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuști. Aici s-ar fi rostogolit de mai multe ori și a smuls din rădăcini câțiva copaci, iar în final, autoturismul s-a oprit pe roți, izbindu-se frontal de un copac.

Răzvan Ciobanu se întorcea de la o petrecere de pe litoral şi se pare că nu purta centura de siguranţă în momentul tragediei. Înainte de accidentul dramatic, el a încercat să trimită un mesaj – designerul împlinise 43 de ani pe 28 ianuarie. Răzvan Ciobanu ar fi suferit o hemoragie la cap, potrivit medicilor legişti care au efectuat autopsia.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
S&P Global Ratings a decis să mențină ratingul suveran al României la BBB-/A-3
go4it.ro
S&P Global Ratings a decis să mențină ratingul suveran al României la BBB-/A-3
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Situație critică la ROMARM. Directorul companiei avertizează: ”Majoritatea celor 15 filiale sunt în prag de faliment”
Gandul.ro
Situație critică la ROMARM. Directorul companiei avertizează: ”Majoritatea celor 15 filiale sunt în prag de faliment”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!