Acasă » Știri » EXCLUSIV. Eugen Tomac, întâlnire cu Reince Priebus fostul șef al cabinetului de la Casa Albă

EXCLUSIV. Eugen Tomac, întâlnire cu Reince Priebus fostul șef al cabinetului de la Casa Albă

De: Cancan 04/05/2019 | 09:35

Eugen Tomac a fost invitat de onoare al Partidului Republican din SUA și s-a întâlnit cu mai mulți oficiali. A avut loc chiar și o întâlnire între președintele PMP și Reince Priebus fostul șef al cabinetului de la Casa Albă.

Președintele PMP a precizat că a discutat cu oficialii de peste ocean despre alegerile europarlamentare din 26 mai, precum și despre ”chestiuni ce țin de securitatea în regiunea Mării Negre și rolul României în acest sens, dar și impactul pe care îl va avea Brexit-ul asupra evoluției situației politice din Europa”. Printre oficialii cu care Eugent Tomac a discutat, s-a numărat și Reince Priebus fostul ăreședinte al Partidului Republican în perioada 2011-2017.

Eugen Tomac și Reince Priebus

Liderul PMP a menționat și faptul că discuțiile cu oficialii de peste ocean au fost axate și pe situația din Republica Moldova, ocazie cu care a susținut că viitorul acestei țări nu poate fi altul decât cel al unirii cu România.

Zilele acestea mă aflu la Washington, la invitația partenerilor noștri din Partidul Republican din SUA. Delegația PMP pe care o conduc a avut o serie de întâlniri cu oameni politici, congresmeni și senatori republicani, alături de care am discutat elemente esențiale ce vizează alegerile europarlamentare din 26 mai. Am trecut în revistă, cu acest prilej, chestiuni ce țin de securitatea în regiunea Mării Negre și rolul României în acest sens, dar și impactul pe care îl va avea Brexit-ul asupra evoluției situației politice din Europa.

Am vorbit, de asemenea, despre importanța relației Washington-Bruxelles-București și nevoia ca aceasta să fie mult mai dinamică, în parametrii Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI, semnat între România și SUA, în septembrie 2011, de către Președintele Băsescu și Președintele Obama. De asemenea, am discutat despre situația R. Moldova, care, în continuare, traversează o criză politică și nu poate, la două luni după alegerile parlamentare, să desemneze un guvern. Bineînțeles, am spus și la Washington ce spunem și aici: viitorul R. Moldova nu poate fi decât Unirea cu România.

Pentru a apăra democrația, libertatea și statul de drept, valori ce stau la baza Uniunii Europene, avem nevoie de mai multă securitate, iar acest lucru îl poate garanta doar Statele Unite. De aceea, relația dintre SUA și Uniunea Europeană este unică și trebuie să rămână specială și solidă pe toate palierele. Împreună, pentru un viitor comun UE-SUA. Împreună, “Uniți în Europa”!, a mărturisit Eugen Tomac pe contul său de Facebook.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
JOIA MARE, tradiții, obiceiuri, semnificație. Ce nu ai voie sub nicio formă să faci în această zi
JOIA MARE, tradiții, obiceiuri, semnificație. Ce nu ai voie sub nicio formă să faci în...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Cu ea s-a DISTRAT Pescobar de 1 mai! Cine e Lavinia, BOMBA sexy care s-a LIPIT de el
Cu ea s-a DISTRAT Pescobar de 1 mai! Cine e Lavinia, BOMBA sexy care s-a...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea generalului considerat cel mai important comandant al Armatei Române în Primului Război Mondial
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea generalului considerat...
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a...
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit o revoltă uriașă
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Oana Roman, la un pas de moarte! Vedeta a povestit despre cea mai neagră noapte din viața ei: „Nu știam dacă îi voi supraviețui”
Oana Roman, la un pas de moarte! Vedeta a povestit despre cea mai neagră noapte...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a actorului?  „Nu se va anula nimic.”
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se...
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră făcut de Casa de Pensii
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră făcut de Casa de...
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a uimit până și pe grătargiu
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a...
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Doliu uriaș în Joia Mare, în România! S-a dus și el! Ce Om! Dumnezeu să-l țină în Lumină!
Doliu uriaș în Joia Mare, în România! S-a dus și el! Ce Om! Dumnezeu să-l...
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor pentru Ucraina
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor...
Veste tristă despre Florin Piersic. Acum s-a aflat
Veste tristă despre Florin Piersic. Acum s-a aflat
Vești proaste despre Florin Piersic. Spitalul l-a îmbolnăvit mai rău
Vești proaste despre Florin Piersic. Spitalul l-a îmbolnăvit mai rău
https://www.gandul.ro/diverse/cat-costa-porumbul-fiert-sau-copt-in-vama-veche-pana-si-acest-simplu-produs-a-ajuns-sa-fie-foarte-scump-20198989
https://www.gandul.ro/diverse/cat-costa-porumbul-fiert-sau-copt-in-vama-veche-pana-si-acest-simplu-produs-a-ajuns-sa-fie-foarte-scump-20198989
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată...
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am pornit cu o Dacia 1300 și eram cel mai bun fotbalist”
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am...
FOTO. Unde se ascundea traficantul de migranţi care a atacat cu cuţitul doi poliţişti de frontieră
FOTO. Unde se ascundea traficantul de migranţi care a atacat cu cuţitul doi poliţişti de...
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, decizie radicală înainte de Paște. De ce au plecat cei doi soți în Italia. Fetițele au fost lăsate acasă
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, decizie radicală înainte de Paște. De ce au plecat cei...
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa unică să-și schimbe viața complet
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa...
Mircea Badea, reacție dură după ”pensionarea” din învățământ a lui Klaus Iohannis: ”Cum? 20 de ani n-a trecut pe acolo!”
Mircea Badea, reacție dură după ”pensionarea” din învățământ a lui Klaus Iohannis: ”Cum? 20 de...