Amnistie fiscală pentru românii cu venituri mici

Amnistie fiscală pentru românii cu venituri mici
Amnistie fiscală pentru românii cu venituri mici

Românii cu venituri mici care au datorii la stat au scăpat de o parte dintre acestea. Este vorba despre cei care au obţinut venituri sub nivelul salariului minim brut – în perioada 2015-2017 – și care vor fi scutiţi de la plata contribuţiei la sănătate.

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice a făcut un anunț foarte important. Guvernul României a decis acordarea unor facilități fiscale, iar Eugen Teodorovici a oferit detalii importante în ceea ce privește această decizie care îi vizează pe românii cu venituri mici.

“Guvernul României a decis acordarea de facilităţi fiscale şi a modificat în acest sens Codul fiscal. Astfel, persoanele fizice pentru care baza de calcul a contribuţiei pentru sănătate a fost rotunjită la nivelul unuia sau – după caz – a 12 salarii de bază minime brute vor beneficia de anularea contribuţiei la sănătate şi a penalităţilor aferente perioadei 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017. De această măsură vor beneficia şi persoanele fizice care nu au realizat venituri în perioada respectivă, adică 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017, cu excepţia celor care au optat pentru plată”, a anunțat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

Eugen Teodorovici: “Guvernul României a decis acordarea de facilităţi fiscale”

700.000 de contribuabili au deja un astfel de spațiu virtual deschis

De asemenea, potrivit ministrului de Finanțe, românii care au apucat să plătească contribuția – deși se înscriu în categoria celor cu venituri mici – își vor primi banii înapoi sau vor putea acoperi cu ei alte taxe și impozite datorate statului.

„Pentru cei care au plătit aceste contribuții în urma primirii sau impunerii deciziilor de la ANAF, atunci aceste sume se pot recupera în baza unei solicitări care poate fi transmisă fie prin spațiul virtual pe care persoanele respective îl au deschis și aici vreau să vă spun că aproximativ 700.000 de contribuabili au deja un astfel de spațiu virtual deschis -, fie printr-o cerere scrisă pentru cei care nu au astfel de mijloc modern de comunicare. Sumele se pot cere pentru fi pentru a fi rambursate sau pot rămâne la nivelul statului pentru a se face compensările pentru sumele viitoare pe care acei contribuabili le au de datorat statului român”, a explicat Eugen Teodorovici după ședința de Guvern în care a fost adoptată Ordonanța de Urgență.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!