Cum și-a pierdut Silviu Prigoană piciorul: ”Am crezut că se sfârşeşte lumea asta cu totul”

Cum și-a pierdut Silviu Prigoană piciorul: ”Am crezut că se sfârşeşte lumea asta cu totul”

Vasile Prigoană, tatăl lui Silviu Prigoană a fost invitat în emisiunea Oanei Turcu. El făcut o dezvăluire cutremurătoare legată de circumstanțeșle în care fiul său și-a pierdut piciorul.

Totul s-a petrecut la miezul nopții, a povestit tatăl lui Silviu Prigoană. Fiul său era de serviciu – la fabrica de spirt – și, la un moment dat, unul dintre colgi a venit și a anunțat familia că a avut loc un accident de muncă. Părinții au aflat că Silviu Prigoană ”s-a accidentat un pic la picior”, numai că, ajunși la spital, au realizat că lucrurile erau mult mai grave. ”O tragedie”, a spus Vasile Prigoană, amintindu-și acea noapte.

”A fost o tragedie. Şi în special pentru mama lui. Era noaptea, cam pe la ora 12. Era de serviciu la fabrica de spirt, iar vis-a-vis de fabrica de spirt locuiam noi. Şi a venit unul dintre colegi şi a spus: Tati Prigoană, Silviu e la spital, că s-a accidentat un pic la picior. Gata, repede, ne-am dus acolo şi, când a spus medicul care e situaţia, gata, am crezut că se sfârşeşte lumea asta cu totul”, a povestit Vasile Prigoană, care a fost însoțit în emisiunea Oanei Turcu chiar de fiul său.

Vasile Prigoană: ”A fost o tragedie. Şi în special pentru mama lui”

Adriana Bahmuțeanu: ”Un lucru important într-o relaţie e ca amândoi să fie egali”

Adriana Bahmuțeanu este decisă să îngroape securea războiului cu fostul soț, Silviu Prigoană. În special de dragul copiilor pe care îi au împreună. Prezentatoarea TV este sătulă de scandaluri și vrea să-și vadă în liniște de viață.

„Eu vreau să ies din povestea asta de tot. Nu am nimic de împărţit cu fostul. Să fie sănătos. Nu înţeleg de de doi oameni care au avut la un moment dat o poveste de trăit împreună, dacă se despart, trebuie să continue să se hârâie ani de zile. Eu aş vrea să discut cu el, dacă m-ar suna. Eu sunt blocată pe telefonul lui. E urât! E o chestie d-aia: n-ai trecut de 15 ani. Răspunde, vorbeşte civilizat. Mi se pare mult mai productiv. De fiecare dată m-am întors pentru că simţeam că mai este ceva de spus. Mi-am dat seama apoi că oamenii nu se schimbă, că situaţiile nu se schimbă. Un lucru important într-o relaţie e ca amândoi să fie egali”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluka, scene halucinante în aeroport: „Stăm și așteptăm să apară șurubelnița”
Click.ro
Raluka, scene halucinante în aeroport: „Stăm și așteptăm să apară șurubelnița”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!