Simona Halep continuă cursa spre un nou titlu la Roland Garros!

Simona Halep continuă cursa spre un nou titlu la Roland Garros!
Tennis Garden in Indian Wells, California. (Michael Cummo/BNP Paribas Open)
Jucătoarea de tenis Simona Halep își continuă marșul triumfal spre cel de-al doilea titlul consecutiv la turneul de mare șlem de la Rolanda Garros.

Românca a trecut la pas de jucătoarea de 18 ani Iga Swiatek, scor 6-1, 6-0 într-un meci care a durat mai puțin de o oră. Adversara lui Halep din optimi, care anul trecut a câştigat Wimbledonul la juniori, nu a avut replică în fața fostului lider mondial, în fața căăreia s-a înclinat în doar 45 de minute de joc.

 „Cred că este cel mai bun meci al meu aici, am jucat foarte bine. Poate că şi ea a avut emoţii, că a jucat pe această arenă. Este foarte tânără, mă aşteptam la o replică dură. Este greu să înţelegi cum joacă, aşa că am fost pregătită, dar a fost mult mai bine decât mă aşteptam” a declarat Simona Halep.

În sferturile de finală, constănțeanca va întâlni o jucătoare mai tânără decât cea pe care a avut-o adversară în optimi. Dacă Swiatek a împlinit acum trei zile 18 ani, în schimb, Anisimova, adversarea Simonei din sferutile de finală ale turneului de la Roland Garros, nu a trecut încă de vârsta majoratului.

„Mă simt bătrână. Foarte bătrână. Să joc împotriva cuiva care este cu zece ani mai tânără decât mine, nu este uşor. Dar mă simt mai puternică pe teren. De fapt, astăzi m-am simţit aşa, vom vedea şi la următorul meci. Sunt tinere, nu au nimic de pierdut, aşa că fiecare meci este greu” a afirmat Simona Halep înaintea confruntării din sferturile de finală.

Duelul dintre Halep și Anisimova din sfeturile de finală ale turneului de la Roland Garros este programat a se disputa joi de la ora 12:00.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
S&P Global Ratings a decis să mențină ratingul suveran al României la BBB-/A-3
go4it.ro
S&P Global Ratings a decis să mențină ratingul suveran al României la BBB-/A-3
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Situație critică la ROMARM. Directorul companiei avertizează: ”Majoritatea celor 15 filiale sunt în prag de faliment”
Gandul.ro
Situație critică la ROMARM. Directorul companiei avertizează: ”Majoritatea celor 15 filiale sunt în prag de faliment”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!