Roxana Dobre a rupt tăcerea după filmarea șocantă cu Florin Salam în metrou. “Nu este bolnav, era doar…”

Florin Salam a primit un cadou fabulos din partea afaceristului ”elvețian” Birlic. Un Mercedes S, pe care îl conduce Roxana Dobre, partenera celebrului manelist

Florin Salam este unul dintre cei mai apreciați artiști de muzică de petrecere din România și de peste hotare. Nu de puține ori, cântărețul și-a pus sănătatea în pericol pentru a-i distra pe oamenii care îl iubesc. Nopțile nedormite și stresul și-au spus de multe ori cuvântul. În cursul zilei de marți, CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, v-a prezintat, în exclusivitate, imagini cu îndrăgitul interpret în metrou, după o noapte “nebună” alături de fanii săi.

Artistul era vizibil slăbit, iar imaginile au fost mai mult decât grăitoare în acest sens. “Părea că nu se simte bine!”, ne-a spus expeditorul imaginilor, care fost de față la călătoria lui Salam cu metroul (TOATĂ POVESTEA AICI).

Roxana Dobre, partenera de viață a lui Florin Salam, a făcut primele declarații, după apariția imaginilor manelistul. „Nu are răbdare sa mai aștepte sa vină mașina după el, la aeroport, ca să ajungă acasă. De fiecare data se grăbește sa ajungă la metrou ca să nu mai piardă timp în trafic. Așa că urcă în metrou și vine acasă. Nu înțeleg de ce e lumea atât de mirată și de îngrijorată că merge el cu metroul. Noi facem adeseori asta, dar de fiecare dată încercăm să fim cât mai discreți, nu simțim nevoia să ne expunem. Suntem oameni normali, facem lucruri normale”, a spus Roxana Dobre pentru WowBiz.

„Florin se grăbea să ajungă acasă, la noi, la mine și la copiii noștri. Nu este bolnav, este sănătos, era doar obosit. Se mai întâmplă să fie și el obosit, mai ales când se întoarce din străinătate, atunci când cântă mult. Inițial chiar m-am speriat când am auzit de imaginile acelea, dar știu că este bine, mai ales că am vorbit despre asta cu el”, a mai spus Roxana Dobre.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Prosport.ro
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
Click.ro
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Criză politică la Varșovia: Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, bruscat de forțele de ordine în momentul în care a încercat să intre cu forța în clădirea Tribunalului Constituțional. De la ce a pornit scandalul în Polonia
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani