Medicii de la Spitalul Floreasca au făcut anunțul despre Mihai Constantinescu, după exact o lună de comă

Medicii de la Spitalul Floreasca au făcut anunțul despre Mihai Constantinescu, după exact o lună de comă

Mihai Constantinescu este internat în spital de o lună de zile, după ce a suferit trei stopuri cardiace în noaptea de 13 mai. Mihai Constantinescu se află în continuare intubat şi ventilat mecanic la Spitalul Floreasca, au declarat medicii care îl supraveghează pe celebrul artist.

Conform unor surse medicale, citate de doctorulzilei.ro,  deconectarea lui Mihai Constantinescu de la aparate nu este posibilă momentan, întrucât el „nu are respiraţii spontane”. „Dimineaţa, la raport, el era încă pe ventilaţie”, au transmis sursele citate.

Acestea au precizat – în contextul în care luni au apărut în spaţiul public informaţii potrivit cărora Mihai Constantinescu ar fi fost deconectat de la aparate, reuşind să respire singur -, că toate aceste lucruri se infirmă, întrucât artistul nu are în acest moment „respiraţii spontane”. „Tocmai asta era culmea, că nu avea respiraţii, să spunem spontane. Nu aveau cum să-l deconecteze pentru că nu avea respiraţii”, au declarat sursele medicale.

Mihai Constantinescu

Prietenii se roagă pentru sănătatea lui Mihai Constantinescu

”Noi facem acele rugăciuni zilnice după ora 12, începând cu ora 12, rugăciuni comune, sunt foarte mulţi care fac chestia asta şi sperăm ca Dumnezeu… că Dumnezeu nu are mâini, nu ştiu, el are oameni, el lucrează prin oameni, prin îngeraşii lui de pe pământ, aşa spun eu, prin doctori, prin prieteni, prin gânduri frumoase şi bune, pentru că gândurile negative s-ar putea să îi facă rău. Şi atunci noi ne gândim că este imposibil să moară acum, de ce să moară? Şi atunci altă stare i se transmite subiectului respectiv, care e bolnav”, a declarat Adrian Daminescu în cadrul unui interviu oferit la TV.

Mihai Constantinescu şi-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace. În anul 2008, Mihai Constantinescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie. În anul 2017, artistul a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncţie.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine era tânăra găsită moartă într-o valiză, în Olt. Valentina avea răni grave pe corp
Click.ro
Cine era tânăra găsită moartă într-o valiză, în Olt. Valentina avea răni grave pe corp
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Digi 24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Rovinieta ajunge la 330 de lei pentru unele mașini. Schimbare majoră pentru șoferi din 1 octombrie
Promotor.ro
Rovinieta ajunge la 330 de lei pentru unele mașini. Schimbare majoră pentru șoferi din 1 octombrie
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
De ce a lăsat Corina Drăgotescu România pentru visul american: A povestit totul!
Gandul.ro
De ce a lăsat Corina Drăgotescu România pentru visul american: A povestit totul!
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
Mediafax Italia
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale
Mediafax Spania
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale