Paula Chirilă a fost la un pas de moarte: „Am făcut o supradoză, am început să mă sufoc în emisiune și am ieșit”

• Vedete

Este o persoană mereu veselă și pozitivă, însă viața a pus-o la grele încercări. Paula Chirilă, deși este o femeie puternică, a avut parte de un moment critic în viața ei, atunci când era să moară.

Paula Chirilă este una dintre prezentatoarele îndrăgite de la noi din țară. Chiar dacă apare de fiecare dată cu zâmbetul pe buze, lucrurile nu au fost întotdeauna roz în viața vedetei. Paula a povestit un moment critic din viața ei, în care era să moară din cauza unor pastile din plante.

„La un moment dat țin minte că am trecut printr-o perioadă de asta în care luăm ceva din plante. Simțeam nevoia de liniște, lucrăm într-un proiect și mă duceam plângând și plecam plângând la filmări. Ţin minte că atunci am avut o perioadă în care luam din astea din plante, până când am luat prea multe și am intrat în șoc anafilactic, în emisiune și a început să mi se umfle limba pentru că am depășit doza, nu mi-am dat seama. Am făcut o supradoză, am început să mă sufoc în emisiune și am ieșit. Am luat un atihistaminic și mi-am revenit treptată, treptat”, a spus Paula Chirilă la Antena Stars.

Paula Chirilă din nou singură

După ce a divorțat, Paula Chirilă a trăit una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei alături de un bărbat pe nume Adrian. Acesta este cu 16 ani mai tânăr ca vedeta. Povestea lor de dragoste însă a ajuns la final, iar acum actrița este din nou singură.

„Adrian cred că e bine acum, nu mai ţinem legătura… Ca orice relaţie care se termină, relaţia s-a terminat. A durat cât trebuia să dureze. A fost frumos, dar ne vedem de vieţile noatre. S-a întâmplat de ceva vreme, ne-am văzut de vieţile noatre. El şi-a găsit o fată, habar nu am, eu probabil mi-am găsit pe altcineva”, a declarat Paula Chirilă

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!