Radu Mazăre ar putea scăpa de închisoare. Ce a descoperit avocatul lui

• Știri
Radu Mazăre ar putea scăpa de închisoare. Ce a descoperit avocatul lui

În perioada următoare am putea asista la o răsturnare de situație în cazul lui Radu Mazăre, care a fost condamnat la 9 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri de pe litoral. Și asta pentru că unul dintre avocații săi a găsit un detaliu care schimbă tot… iar acesta implică și eliberarea din închisoare a fostului politician.

Citește și: Ce va munci Radu Mazăre în penitenciar, alături de ceilalți deținuți

Radu Mazăre ar putea scăpa de închisoare? Ce a descoperit avocatul lui

Potrivit celor mai noi informații, în prezent, avocații lui Radu Mazăre vor să vadă documentele care atestă că în Madagascar a fost respectată întocmai procedura de extrădare. Apărătorii săi susțin că fostul edil al Constanței n-a fost dus în fața unui judecător înainte de a fi adus în România, deși ar fi trebuit să se întâmple asta. Astfel, s-ar fi comis o fraudă la executare și ar trebui suspendată executarea pedepsei.

Citește și: Radu Mazăre, din nou tătic? Fratele fostului primar a făcut dezvăluirea

“Jurisprudența noastră pe extrădare e destul de săracă, motiv pentru care ar fi chestiuni de pionerat care se invocă în fața instanțelor. Există un principiu al specialității, prevăzut de legea noastră. Principiu care impune o regulă simplă. În momentul în care soliciți extrădarea, poți să judeci sau se se execute pedeapsa doar pe ceea ce a fost prevăzut în cererea pentru care a fost admisă extrădarea. Noi vrem să vedem dacă statul român a respectat regulile. Să vedem dacă s-a cunoscut faptul că Radu Mazăre beneficia de solicitant al statutului de refugiat, prin aceasta era sub protecția Înaltului Comisariat pentru refugiați și mai mult decât atât, Radu Mazăre nu a văzut la ochi niciun magistrat, deși am aflat că chiar procurorul care a interferat cu el s-a exprimat și ar fi zis că aceea e legea”, a  declarat unul dintre avocații lui Radu Mazăre în cadrul unui interviu oferit la Antena 3.

Citește și: Cine este Roxana Mihalache, viitoarea soție a lui Radu Mazăre! A defilat pe podiumuri, iar acum pregătește nunta după gratii

Vă reamintim că la finalul lunii mai, Radu Mazăre a fost extrădat din Madagascar, el fiind condamnat definitiv la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedarilor ilegale din Constanța.  Când a părăsit insula din Oceanul Indian, el escortat de patru poliţişti români. Fostul politician s-a întors în România la un an şi jumătate, după ce a fugit în țară și a avut o escală de câteva ore la Paris.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!