Acasă » Știri » Știri externe » Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a murit în instanţă

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a murit în instanţă

De: Cancan 17/06/2019 | 19:34

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a murit luni, la vârsta de 67 de ani, într-o instanţă judiciară, afirmă surse citate de presa egipteană şi internaţională.

Potrivit Televiziunii de stat din Egipt, citată de agenţia Reuters, Mohamed Morsi a leşinat în sala instanţei judiciare şi a murit în scurt timp.

Mohamed Morsi a fost preşedinte al Egiptului în perioada iunie 2012-iulie 2013, fiind înlăturat de la putere în cursul unei lovituri de stat militare şi succedat de generalul Abdel Fattah el-Sisi. Mohamed Morsi ispăşea deja o condamnare la şapte ani de închisoare pentru presupusa falsificare a dosarului de candidat în cursa prezidenţială din anul 2012.

Mohamed Morsi era vizat de numeroase alte acuzaţii, inclusiv instigare la reprimarea protestelor şi spionaj.

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×