BAC 2019, EDU.RO: Când se afișează rezultatele

• Știri
BAC 2019, EDU.RO: Când se afișează rezultatele

În prima săptămână din luna lui cuptor, absolvenții de liceu susțin ultimele probe din cadrul examenului de Bacalaureat 2019. Profesorii evaluatori au la dispoziție puține zile să corecteze lucrările celor peste 136.000 de candidaţi, înscriși ca să susțină BAC-ul în prima sesiune. Vă reamintim că, dintre aceștia: 116.316 de elevi sunt din promoţia curentă şi 19.771, din promoţiile anterioare.

Citește și: Reguli stricte la BAC 2019. Ce nu au voie să facă elevii în sala de examen

BAC 2019, EDU.RO: Cand se afișează rezultatele

Primele rezultate de la BAC 2019 vor fi afișate luni, 8 iulie, până în ora 12:00 atât pe platforma specială de pe edu.ro, cât și la avizierele centrelor în care s-a organizat examenul maturității. În aceeași zi, candidații nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații, iar rezultatele finale vor fi publicate sâmbătă, 13 iulie. Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

Citește și: Ajutorul pe care toți elevii l-au așteptat. Cum să iei bacul cu nota 10

Cum se calculează media la Bac 2019

Ca să calculezi media finală a examenului de Bacalaureat, trebuie să faci o formulă foarte simplă. Mai exact: Media aritmetică – suma unui număr de variabile împărțit la numărul lor. Media aritmetică = (a+b)/2. În cazul examenului de BAC se susțin trei probe scrise, astfel că vor exista trei note. Media de BAC se va calcula: (a+b+c)/3. Prin urmare, dacă un elev a obtinut următoarele note la examenul național de bacalaureat: Limba Română – 8,5; Matematică – 8; Chimie 9,40. Media la BAC se calculează în felul următor: (8,5+8+9,40)/3= 8,63.

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019:

Toți cei care care nu vor obține o medie de promovare a examenului maturității vor fi nevoiți să se înscrie din nou ca să poată susține BAC-ul. A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 se desfășoară în perioada 21 august – 3 septembrie.

– 15 – 19 iulie: înscrierea candidaților;
– 26 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe;
– 21 august: limba si literatura română – proba Ea) – proba scrisă;
– 22 august: limba si literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă;
– 23 august: proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă;
– 26 august: proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă;
– 27 & 28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
– 29 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
– 30 august și 2 septembrie: evaluarea competențelor digitale – proba D;
–2 – 3 septembrie: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C;
– 3 septembrie: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00);
– 3 – 6 septembrie: rezolvarea contestațiilor;
– 7 septembrie: afișarea rezultatelor finale;

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia