Cine e de fapt prințesa Dubaiului, care a fugit de șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum

• Vedete
Cine e de fapt prințesa Dubaiului, care a fugit de șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum

De câteva zile, în presa internațională se vorbește doar despre fuga prințesei Haya Bint Al Hussein. Iată cine este de fapt prințesa Dubaiului. 

Prinţesa Haya Bint al-Hussein, care e născută în Iordania şi a studiat în Marea Britanie, s-a căsătorit cu Şeicul Mohammed în 2004, devenind astfel a şasea lui soţie. Mohammed bin Rashid Al Maktoum este primul ministru, dar și conducătorul suprem al Dubaiului. El a înființat și cele mai prestigoase curse de cai din Marea Britanie – Godolphin. Pasionată de echitație și de sport, în general, prințesa Dubaiului a declarat în nenumărate rânduri că vrea să ajute tinerele talente să se afirme, potrivit The Sun.

Prințesa Haya are 45 de ani, a fost născută în Iordania și școlită în Marea Britanie, la Londra. Aceasta a urmat cursurile Univeristății Oxford și a reprezentat Iordania la Jocurile Olimpice de la Sydney, în 2000, la echitație. De-a lungul anilor, prințesa Dubaiului a fost implicată în numeroase acțiuni caritabile. Ea este și vicepreședintele cursei de cai regale din Marea Britanie (Royal Windsor Horse Show).

Haya Bint Al Hussein a fost fotografiată în mod regulat la cele mai importante curse de cai. Într-un interviu oferit Emirates Woman în urmă cu trei ani, prințesa Dubaiului a mărturisit că și-a dorit întotdeauna să devină jurnalist și că este pasionată să citească ziare și reviste.

Inițial, se credea că prințesa ar fi fugit în Germania, însă, conform BBC ea se află în Londra. Potrivit cotidianului The Guardian, ea ″se teme pentru propria siguranţă″⁣ după ce a fost solicitată revenirea sa în Emiratele Arabe Unite ″⁣prin canale private din Dubai″⁣, iar Ministerul de Externe tratează această problemă ca pe o ″⁣dispută privată″⁣.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!