Oana Zăvoranu îi face praf pe Brigitte și Pastramă! Despre nunta lor: ”Jalnică, cu iz de cămin cultural, a unei individe în călduri!”

Oana Zăvoranu a comentat, pe contul său de socializare, nunta lui Brigitte Sfăt cu Florin Pastramă. Vedeta i-a făcut praf pe cei doi pentru felul în care au organizat petrecerea.

„M-am uitat și eu la tv, (după mai bine de două luni, cine m-o fi pus nu știu) și m-am oripilat văzând ce subiecte de maximă și neprețuită importantă au abordat azi toți… Nunta jalnică cu iz de cămin cultural a unei individe în călduri, care a atras atenția… mare atenție da!!!…că și-a tras-o în direct pe tv cu un amărât care n-are nici o vină că s-a născut, el a ‘dat ce-a avut mai bun din el ??? ….și acum e ‘vedetă și ginerică pe deasupra…na !!! ? Și ce am văzut prin jur, au fost numai urâte cu alură de travestiți de Cambogia ? Doamne ferește, câtă slutenie și prostituție pentru o amărâtă de audiență, că de prostie nu mai zic nimic, uite tac ! Am ajuns la concluzia certă, că trăim niște vremuri,în care în mod voit ne sunt inoculate numai panarame, bișnițari, travestite, cămătari, retarzi,cretine, pleavă de cea mai joasă speță, ca să îndobitocească creiere pe bandă ? Nuuuuu ai cum… nu ai cum să îmi dai de dimineață până seara numai șobolani, pardon,concurenți ținuți captivi în niște case, (pe fix toate posturile tv), care nu fac nimic altceva decât să bată câmpii a pagubă, și să devină, cică, din niște particulari fără haz, aceste ‘vedete care mâine -poimâine se întâlnesc pe culoarele tv cu mine și mă întreabă dacă nu îi știu!?? Păi cum să nu vă știu sărăciilor?”, a spus ea.

„Păi nu știu eu toți retarzii care stau ca la pușcarie și își storc coșurile în față oglinzii la tv sau se f.. ca câinii? Ba da, că eu la voi mă uit, pentru voi plătesc eu cablu? Și alde dăștia au tupeul să mă și invite pe la diverse evenimente, că deh, suntem din aceeași breaslă ?Aceeasi breaslă pe mamele voastre de troglodiți și panarami ! Asta este ce se întâmplă zilnic pe tv și eu nu știu de ce mamă mă-sii fac eu imprudențe de genul, să deschid vreodată tv pe români? Păi nu mai bine îmi văd eu de Netflix sau Discovery Investigation?

Și am mai ajuns la o concluzie: VOI TOȚI CARE VĂ UITAȚI ȘI LE FACEȚI AUDIENȚĂ, sunteți tacit de acord cu vomele pe care vi le servesc zilnic, adică : prostituție, prostie patologică, travestite ordinare care se cred femei sau vedete, vibrație negativă, pustietate spirituală, falsitate și sărăcie cu duhul Bravo, tot înainte !”, a încheiat Oana Zăvoranu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. Detaliul care a ieșit la iveală în poză
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. Detaliul care a ieșit la iveală în poză
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Click.ro
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
Gandul.ro
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!