Ce au descoperit medicii de la INML în momentul în care l-au consultat pe Gheorghe Dincă

Ce au descoperit medicii de la INML în momentul în care l-au consultat pe Gheorghe Dincă
Gheorghe Dincă, încătușat

Gheorghe Dincă a ajuns, miercuri, la Spitalul Penitenciarul Jilava pentru a primi îngrijiri medicale, deoarece, potrivit unor surse judiciare, acesta a acuzat dureri la nivelul coastelor şi al pieptului. Mai mult, criminalul a spus că ar putea avea o fractură provocată chiar de anchetatori. Bărbatul susţine că, atunci când anchetatorii au decins la locuinţa lui pentru percheziţii, l-au lovit cu picioarele în momentul în care l-au imobilizat.

Reconstituirea va fi reluată după ce Gheorghe Dincă va primi îngrijirile medicale. La reconstituirea de luni, anchetatorii nu au parcurs traseul evenimentelor, ci au ales un drum mai scurt pentru a ajunge la punctul indicat de criminal. Totodată, anchetatorii au ales un traseu şi pentru a evita presa şi curioşii veniţi să asiste, de la distanță, la reconstituire. Bărbatul şi-a recunoscut duminică ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât şi al Luizei.

Felix Bănilă, şeful DIICOT, a precizat – miercuri – că, până în monentul în care nu există dovezi clare că fetele sunt decedate, nu poate fi exclusă nicio variantă, nici măcar aceea că ele ar fi în viaţă. Anchetatorii au făcut verificări la domiciliul lui Dincă pentru a se asigura că fetele căutate nu sunt în respectivul imobil.

Surse din poliție au declarat pentru stirileprotv.ro că medicii de la Institutul Mina Minovici care l-au examinat pe Gheorghe Dincă au constatat că bărbatul nu are nici oase rupte, nici leziuni interne și nici leziuni externe. Examinarea a avut loc după ce Dincă s-a plâns avocatului că a fost bătut în momentul reținerii sale.

Gheorghe Dincă a fost dus la INML pentru a fi examinat medical

Arestat preventiv pentru 30 de zile!

Gheorghe Dincă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, prin decizia magistraţilor Tribunalului Dolj. Bărbatul de 66 de ani a recunoscut cele două crime după ce, duminică dimineață, legiștii au confirmat suspiciunea anchetatorilor, după primele rezultate ADN: oasele găsite în curtea lui sunt de om. Gheorghe Dincă a recunoscut în fața procurorilor că a ucis-o pe Luiza în ziua în care a răpit-o, în luna aprilie, potrivit unor noi date din anchetă. De asemenea, probele arată că a ucis-o și incinerat-o pe Alexandra chiar în curtea casei sale. Bărbatul a recunoscut, la audieri, că a omorât-o pe fată imediat ce și-a dat seama că aceasta sunase după ajutor.

Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercurea trecută, în 24 iulie, iar joi fata a sunat de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că a fost sechestrată și violată. Polițiștii au avut nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.

În luna aprilie a acestui an, Luiza Mihaela Melencu, din județul Dolj, a dispărut în condiții similare: a luat o mașină la ocazie. După ce a apărut cazul Alexandrei, au început bănuielile că ea a fost o altă victimă a lui Gheorghe Dincă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
Gandul.ro
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!