Cutremurător! Ce au găsit anchetatorii în congelatorul lui Gheorghe Dincă

Cutremurător! Ce au găsit anchetatorii în congelatorul lui Gheorghe Dincă

Detalii din ce în ce mai terifiante ies la iveală în legătură cu crimele din Caracal. Gheorghe Dincă este răspunzător pentru disparița Luizei și a Alexandrei, însă este foarte probabil ca numărul să nu se oprească aici.

Anchetatorii i-au perchezițioant casa criminalului și au descoperit nu mai puțin de cinci pungi de carne în congelatorul din casa groazei.

Încăperea aceea este numai un pat de fier foarte gros, montat, ancorat în perete. Este absolut înfiorător, un dezastru organizat, miroase peste tot. Nu miroase numai în încăpere, mirosul iese din pământ, din subsol, din camera aceea, din pereți, miroase a cadavru peste tot. Nu vorbesc numai despre subsol. Această casă, în integralitatea ei, mai ales parterul, inclusiv curtea, inclusiv acea încăpere unde a ținut fetele, cu patul acela de fier înfiorător, miroase totul a cadavru.”, a avocatul pentru Digi 24.

Anchetatorii au găsit, în pădure, fragmente osoase arse şi cenunşă

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, a declarat, luni, că anchetatorii au găsit, în pădurea de lângă Caracal, fragmente osoase arse şi cenunşă, care erau într-un sac şi care vor fi analizate. Potrivit acesteia, Gheorghe Dincă susţine că a ucis-o pe Luiza Melencu în ziua răpirii şi că rămăşiţele îi aparţin acesteia.

Nu rata: ABIA ACUM S-A AFLAT! CE A FĂCUT LUIZA (PRIMA VICTIMĂ A LUI GHEORGHE DINCĂ) ÎN ITALIA

„S-au continuat cercetările la locuinţa inculpatului şi a avut loc o conducere în teren cu inculpatul, unde acesta a declarat că a abandonat un sac care conţinea fragmente osoase arse şi cenuşă. Aceasta trebuie să fie cernută pentru a vedea ce resturi mai sunt acolo. (…) Din declaraţia sa, el aşa a declarat că este trupul Luizei. Până nu avem rezultatele de laborator, nu ne putem pronunţa”, a declarat purtătorul de cuvânt al DIICOT.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Click.ro
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
Gandul.ro
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli