Detalii șocante în cazul de la Caracal: „Soția lui Gheorghe Dincă a venit în aprilie în România și a stat o lună în Casa Groazei”

Detalii șocante în cazul de la Caracal: "Soția lui Gheorghe Dincă a venit în aprilie în România și a stat o lună în Casa Groazei"

Alexandru Bogdan, primul avocat al lui Gheorghe Dincă, a spus că soția principalului suspect din cazul crimelor din Caracal a venit în România pe 26 aprilie, după momentul la care se presupune că Luiza Melencu ar fi fost ucisă, și a stat o lună în „Casa Groazei”.

„Soția lui mi-a spus că nu îi vine să creadă pentru că sunt împreună de 40 de ani și nu crede că a fost în stare de așa ceva, după care a spus că dacă vinovat trebuie să răspundă pentru ceea ce a făcut, dar mi-a spus că nu poate să creadă așa ceva, că a putut să facă așa ceva fără să aibă cea mai mică îndoială. Dânsa s-a pensionat, a lucrat în Italia, s-a pensionat și a venit în România, pe 26 aprilie cred, a venit în țară și a stat o lună de zile în domiciliul acestuia, până în mai. Deci după dispariția Luizei, din martie. Astea-s informațiile pe care le am de la soție. După care a plecat la Arad și nu s-a mai întors, nu știu dacă a mai revenit din mai până în iulie, nu știu să spun, dar în mod cert, nu a stat o perioadă lungă”, a declarat Alexandru Bogdan, primul avocat al lui Gheorghe Dincă, la emisiunea „Marius Tucă Show”.

Chestionat ce impresie i-a făcut Gheorghe Dincă, apărătorul a precizat: „Mi s-a părut o persoană care într-un final a înțeles să coopereze, deși inițial a fost rigid. Apreciez că a conștientizat gravitatea faptului și probabil sub puterea complexului faptelor comise, a început să aibă remușcări și într-un final a recunoscut”.

“Aș vrea să-l privesc în ochi și…”

Fiica lui Gheorghe Dincă a declarat că tatăl ei nu a fost niciodată un om violent, de aceea familia a fost șocată de acuzațiile care i se aduc.

“Nu a fost niciodată violent, să ne bată sau să-i rupă mamei o mână sau să înnegrească un ochi. În ziua de azi nu mai bagi mâna în foc pentru nimeni. Din punctul meu de vedere și al familiei, am fost foarte șocați să aflăm această faptă. Se pare că, până în momentul de față, sunt indicii că ar fi făcut. Nu vreau să mă gândesc ce simt părinții ăia, pentru că oricum sunt mai distruși decât noi, sunt două dureri diferite, a lor mai mare decât a noastră”, a spus Daniela Dincă.

(VEZI AICI: DRAMA NEȘTIUTĂ DIN FAMILIA LUI GHEORGHE DINCĂ: “DE LA BĂIAT I S-A TRAS MOARTEA…”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„De unde are măscăriciul ăsta bani?” Ce le răspunde magicianul Robert Tudor celor care pun această întrebare după ce îi văd casele
Click.ro
„De unde are măscăriciul ăsta bani?” Ce le răspunde magicianul Robert Tudor celor care pun această întrebare după ce îi văd casele
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ștefan Popescu: Culisele votului din Israel. Eforturile lui Benjamin Netanyahu de a păstra puterea. De ce este favorit să rămână la conducerea țării
Gandul.ro
Ștefan Popescu: Culisele votului din Israel. Eforturile lui Benjamin Netanyahu de a păstra puterea. De ce este favorit să rămână la conducerea țării
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!
Mediafax Spania
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!