Uită tot ce ştiai despre cazul Caracal. Alexandru Cumpănaşu a făcut anunţul momentului: ”Alexandra şi Luiza NU…”

Uită tot ce ştiai despre cazul Caracal. Alexandru Cumpănaşu a făcut anunţul momentului: ”Alexandra şi Luiza NU...”
Alexandru Cumpănașu, unul dintre cele mai mediatizate personaje ale acestor zile

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, a depus – astăzi – o adresă prin care solicită atât Interpolului cât și Europolului să le caute pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.

Căutarea celor două fete – Luiza și Alexandra – este prioritară, transmite Alexandru Cumpănașu, și tocmai de aceea a făcut respectiva cerere către Interpol și Europol.

„În primul rând, căutarea celor două fete, este inacceptabil, eu nu înțeleg, este greu de priceput ce se întâmplă în acest moment cu autoritățile statului care încearcă doar să demonstreze omorul acestui individ (n.red. –  Gheorghe Dincă) sau este ceea ce reiese până în momentul de față și Interpolul și Europolul au această competență de a verifica, de a coopera cu toate statele pentru a putea să identifice respectivele posibile victime ale traficului de persoane în cazul acesta Alexandra și Luiza Melencu, cel puțin. În al doilea rând, voi solicita, aceasta este prima solicitare către cei de la Europol și Interpol, de a le căuta de a-și folosi toate contactele și aceste parteneriate care există între țările membre ale U.E, dar și internațional, pentru a afla adevărul, dacă au fost traficate și dacă da, unde”, a declarat Alexandru Cumpănașu, conform mediafax.ro.

”Eu nu cred nicio secundă că acest om a acționat singur”

Unchiul Alexandrei Cumpănașu precizează că cea de-a doua parte a sesizării cuprinde o cooperare pe care o solicită Interpolului și Europolului din România pentru identificarea traficului de persoane din județul Olt.

„Am cerut a identifica acele clanuri, acele rețele de crime organizată transfrontalieră, care pleacă dinspre Caracal sau care pleacă din județul Olt și merg către țări din U.E și nu numai. Această solicitare, evident, are legătură directă cu acest caz și cu Dincă pentru că, așa cum am mai spus, eu nu cred nicio secundă că acest om a acționat singur, nu cred nici acum că este singur, ci dimpotrivă, cred că a avut complici dacă aceste fete sunt ucise, ceea ce eu nu cred, sper că nu este așa și până la o probă evidentă, nu am nicio probă clară care să spună că lucrurile stau așa. A avut complici, acești complici trebuie identificați eu sunt convins că penibilul cu care au acționat autoritățile în prima fază și acolo nu mai trebuie să mai amintim nimic pentru că știți deja tot acel episod cu Parchetul Teritorial Olt. Le-a dat tot timpul acestor complici să iasă din țară. Deci eu nu cred că acești oameni mai stăteau după ce știau ce-i așteaptă, decât desigur, Dincă, care a dormit liniștit până la 6 dimineața deși știa că vine Poliția”, a completat Alexandru Cumpănașu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Click.ro
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!