Fiica lui Gheorghe Dincă, colaboratoarea unui afacerist italian acuzat de trafic de arme!

Fiica lui Gheorghe Dincă, colaboratoarea unui afacerist italian acuzat de trafic de arme!
Fiica lui Gheorghe Dincă, relație controversată cu un italian acuzat că făcea trafic cu muniție

Ies la suprafață legături interesante între familia lui Gheorghe Dincă și alte personaje cu trecut suspicios! Unul dintre ele fiind un italian acuzat în trecut de trafic de arme! 

La fel ca toată familia lui, fiica lui Gheorghe Dincă s-a arătat șocată de faptele recunoscute de tatăl său. Ea a mărturisit că legăturile cu tatăl ei nu erau foarte apropiate, și asta mai ales din cauza distanței, ea locuind în Timișoara.

”Am avut un șoc când am aflat știrea. Când am aflat, l-am sunat pe fratele meu. Am fost la Poliție. Am dat declarații. Am stat la dispoziția oamenilor legii. Am stat șase zile în permanență în secția de Poliție, dar și la DIICOT. Să zicem că sunt fata unui criminal. Nu am ales eu asta, nu este o situație pe care mi-o doresc. Dacă e adevărat că a făcut așa ceva, trebuie să plătească”, a declarat Daniela Dincă.

Interesante sunt însă legăturile ei cu un alt personaj controversat. Partenerul de de viață al Danielei Dincă, fiica monstrului din Caracal, a fost un cunoscut om de afaceri din Italia. Giorgio Albiero a fost acuzat de trafic de armament, susține Antena 3.

Mihai Gâdea a prezentat în cadrul emisiunii la Sinteza zilei imagini cu casa afaceristului Giorgio Albiero care a decedat între timp.

„I-am găsit casa și am mai găsit o informație extrem de interesantă. Imaginea cu vila sa apare în presa din Italia, în „Il Giornale di Vicenza” și aflăm că a fost un incendiu la vila aceasta în 2011, un incendiu foarte suspect, care astăzi văzut în contextul tuturor evenimentelor te face să te întrebi ce fel de oameni sunt aceștia„, a spus Mihai Gâdea.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Prosport.ro
Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie, pe iaht! „Foc de frumoasă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Premierul Netanyahu rămâne în picioare, arată primele exit-poll-uri de la alegerile din Israel. Luptă crâncenă între opoziție și prim-ministru, se joacă până la ultimul vot
Gandul.ro
Premierul Netanyahu rămâne în picioare, arată primele exit-poll-uri de la alegerile din Israel. Luptă crâncenă între opoziție și prim-ministru, se joacă până la ultimul vot
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute