O nouă descoperire cutremurătoare! Anchetatorii au găsit oasele Luizei în curtea lui Gheorghe Dincă?!

O nouă descoperire cutremurătoare! Anchetatorii au găsit oasele Luizei în curtea lui Gheorghe Dincă?!

Criminaliștii au făcut o nouă descoperire macabră în curtea lui Gheorghe Dincă. Sub plăcile de beton care fuseseră turnate de acesta au fost găsite alte fragmente osoase, iar acestea vor fi analizate de speciașliștii INML pentru a se stabili cu precizie dacă este vorba despre oase de origine umană sau animală.

Firește, foarte mulți și-au pus întrebarea dacă nu cumva ar putea fi vorba despre oasele Luizei Melencu, încă doar expertiza va oferi un răspuns la această întrebare. ADN-ul Alexandrei Măceșanu a fost descoperit după ce au fost analizate fragmentele osoase ridicate din cuptorul improvizat de Dincă, însă, până acum, nu există nicio dovadă care să confirme că ”Monstrul din Caracal” a ucis-o și pe Luiza Melencu, așa cum a declarat în fața anchetatorilor.

Fragmentele osoase au fost descoperite într-o groapă cimentată, adâncă de aproape 3 metri. Oasele vor fi expertizate de specialiștii de la INML care urmează să stabilească dacă acestea provin de la un om sau sunt de natură animală. Pe de altă parte, criminaliștii au delimitat noi zone în curtea lui Gheorghe Dinca, zone unde aparatul de scanat a detectat alte posibile probe, iar săpăturile vor continua.

Criminaliștii sapă pe proprietatea lui Gheorghe Dincă de mai bine de o lună. Este vorba despre o suprafață de aproape 3.000 de metri pătrați. Pământul a fost scanat, metru cu metru, iar detectorul a indicat nu mai puțin de 37 de locuri care ar putea ascunde indicii referitoare la crimele lui Gheorghe Dincă.

Autostopul, o problemă ”la ordinea zilei” în Caracal

Avocatul Poporului a declarat că a discutat cu președinții de consilii județene despre siguranța oamenilor care fac autostopul.

„Unii au spus că sunt preocupați de siguranța oamenilor, alții că sub nicio formă, nu se amestecă, este dreptul agenților comerciali și ei au dreptul de a alege rutele cele mai bănoase”, a declarat Renate Weber, Avocatul Poporului.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
Click.ro
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
go4it.ro
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!