Un român a încercat să intre în țară cu Mercedes de 40.000 de euro. Nimeni nu se aștepta să i se întâmple asta

Un român a încercat să intre în țară cu Mercedes de 40.000 de euro. Nimeni nu se aștepta să i se întâmple asta

O mașină Mercedes Benz, în valoare de 200.000 de lei, căutată de autorităţile din Franţa, a fost descoperită, în weekend, de către poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei (PTF) Borş.

Potrivit unui comunicat al ITPF Oradea, autoturismul a ajuns în Borş, pe sensul de intrare în ţară, condus de cetăţeanul român S.E., în vârstă de 27 ani, însoţit de cetăţeanul român Z.I., în vârstă de 24 de ani.

″În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează ca bun folosit ca probă în cadrul procedurilor penale, alertă introdusă de autorităţile din Franţa la data de 5 septembrie. Faţă de cele constatate, pasagerul Z.I. a declarat că a adus autoturismul la rugămintea unui prieten şi că nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta se află în atenţia autorităţilor”, se arată în comunicat.

Autoturismul, fabricat în anul 2017, în valoare de 200.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun, potrivit Agerpres.

Poliţiştii de frontieră din Borş au mai descoperit, duminică, un cetăţean român care a încercat să iasă ilegal din ţară, folosindu-se de documentul de identitate al fratelui său.

Bărbatul s-a prezentat, în jurul orei 14,00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş pentru a ieşi din ţară, ca pasager într-un autoturism marca Mercedes-Benz, înmatriculat în România. La controlul specific, bărbatul a prezentat poliţiştilor de frontieră o carte de identitate românească, ocazie cu care s-a constatat că există diferenţe de fizionomie între fotografia din documentul de călătorie şi persoana prezentă, motiv pentru care acesta a fost dus la sediul instituţiei pentru verificări.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Țurcașiu se mută din agitația Capitalei: „Ne-am cumpărat o căsuță cu o curticică”
Click.ro
Anca Țurcașiu se mută din agitația Capitalei: „Ne-am cumpărat o căsuță cu o curticică”
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
VIDEO | Momentul arestării lui Călin Georgescu. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a vrut să ridice în aer mâinile încătușate, dar a fost oprit de polițiști
Gandul.ro
VIDEO | Momentul arestării lui Călin Georgescu. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a vrut să ridice în aer mâinile încătușate, dar a fost oprit de polițiști
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”