Blocul lui Mihai Bendeac, în flăcări: „A luat foc un apartament din cauza unei tigăi cu ulei”

Blocul lui Mihai Bendeac, în flăcări: "A luat foc un apartament din cauza unei tigăi cu ulei"

Mihai Bendeac s-a speriat foarte tare când a văzut că din blocul lui iese un fum negru. Prima dată a simțit un miros și a vrut să aerisească, apoi și-a dat seama că este ceva grav, deoarece fumul era negru și toată lumea s-a alarmat.

Pompierii au fost nevoiți să intervină imediat, au spart mai multe locuințe pentru a afla de unde vine fumul. Se pare că cineva din loc a lăsat o țigaie cu ulei lângă aragaz, iar focul s-a extins.

„Băi, m-am speriat absolut ingrozitor, la mine în casă e un fum absolut înspăimântator care iese pe la aerisire. Stai să aerisesc. Între timp am aflat că a luat foc un apartament din cauza unei tigăi cu ulei lăsată pe aragaz. Şi nu înţeleg de unde iese, am iesit pe holul blocului… alarme, au venit pompierii. Deci e o senzaţie sinistră. Mai multe uşi se sparg, nu au aflat de unde iese”, spune Mihai Bendeac.

Ce salariu câștigă Mihai Bendeac la Antena 1

Mihai Bendeac este unul dintre cei mai nonconformiști actori din România, iar despre veniturile lui s-a aflat accidental din declarația de avere a tatălui său, care este inspector la Agenția Domeniilor Statului. De acolo reiese faptul că actorul câștiga în anul 2017 cel puțin 7 mii de euro pe lună.

Dănuț Bendeac arăta în declaratia lui de avere, depusă pentru anul 2016, că a primit un cadou de 365.060 lei (peste 81.000 euro) de la fiul său, sumă care provenea din contracte de drepturi de autor. Banii au intrat imediat într-un depozit deschis la o bancă din București. Tatăl lui Bendeac mai apare ca proprietar a trei autoturisme de lux, cu care de obicei este văzut actorul. Mihai Bendeac a trecut un apartament și o vilă din sectorul 3, pe numele mamei sale, Emilia.

”Părinţii mei se ocupă de gestionarea veniturilor mele, în exclusivitate. Am un card, pe care îl pierd la fiecare două luni, tata având mereu altul de rezervă, card pe care tata, din când în când îmi pune nişte bani”, a povestit amuzat Bendeac, completând: ”Pierd lucruri. Dacă îmi dai un ac şi mă laşi trei minute, l-am făcut dispărut. Nu pot să umblu cu buletinul sau cu permisul de conducere la mine, pentru că le pierd. Am doar nişte copii în maşină. Când văd acte, îmi transpiră palmele”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
Click.ro
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
go4it.ro
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!