„Am pierdut 30% din amintiri”. Ce șanse mai are Mihai Constantinescu să-și revină din comă

Mihai Constantinescu se află în comă de aproximativ patru luni, iar șansele să-și revină complet sunt minime. Gabriel Cotabiță a avut, la rândul lui, probleme similare, dar, într-un final, a trecut peste momentul teribil.

După ce și-a revenit, a făcut recuperare fizică, dar şi psihică. “Am pierdut 30 la sută din amintiri. Îmi pare bine că mi-am recăpătat 70% din memorie pentru că am atâtea amintiri frumoase. Am noroc cu oamenii din jurul meu care au grijă de mine. Versurile melodiilor le citesc în concerte, de pe un stativ, nu le reţin. Eu nu am avut o problemă fizică, ci una de cap. Dimineaţa îmi place să stau liniştit şi să fac rebus. Sunt bolnav de rebus, îmi place să dezleg cuvinte încrucişate. Mi-am revenit şi nu mai am probleme, dar în ultima vreme mă tot împiedic pe scenă”, a spus Gabriel Cotabiță, potrivit wowbiz.ro.

După mai bine de trei săptămâni de comă, Gabriel Cotabiță a avut nevoie și de o lună de recuperare la Spitalul Elias. Abia după aceea, a fost externat și și-a putut continua recuperarea și tratamenul în ambulatoriu.

Când mi-am revenit, stăteam în fotoliu la Elias şi …nu reuşeam să citesc, nu mă puteam concentra. La televizor nu mă puteam uita pentru ca nu puteam să citesc, să lipesc literele unele de altele… Prima experienţă când am început să scriu a fost ceva îngrozitor, pentru că nu te mai ascultă mâna! Am învăţat acum, este ceva sinistru, scriam eu urât, dar acum scriu şi mai urât. Am exersat zi de zi pentru că nu poţi să faci totul pe calculator. Nu aş mai putea fi atât de deştept cum am fost eu pe computer. Am fost analist programator o grămadă de vreme, dar nu mai ştiu absolut nimic„, a mai povestit Gabriel Cotabiță.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine era tânăra găsită moartă într-o valiză, în Olt. Valentina avea răni grave pe corp
Click.ro
Cine era tânăra găsită moartă într-o valiză, în Olt. Valentina avea răni grave pe corp
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Digi 24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Rovinieta ajunge la 330 de lei pentru unele mașini. Schimbare majoră pentru șoferi din 1 octombrie
Promotor.ro
Rovinieta ajunge la 330 de lei pentru unele mașini. Schimbare majoră pentru șoferi din 1 octombrie
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
De ce a lăsat Corina Drăgotescu România pentru visul american: A povestit totul!
Gandul.ro
De ce a lăsat Corina Drăgotescu România pentru visul american: A povestit totul!
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
Mediafax Italia
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale
Mediafax Spania
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale