Acasă » Știri » Începe scandalul! Dumitru Țîra, despre interviul pentru KP.md: „Zâmbiți, e gratis. Pentru libertatea presei, PSRM deja a plătit”

Începe scandalul! Dumitru Țîra, despre interviul pentru KP.md: „Zâmbiți, e gratis. Pentru libertatea presei, PSRM deja a plătit”

De: Loredana T. 04/10/2019 | 11:45
Începe scandalul! Dumitru Țîra, despre interviul pentru KP.md: „Zâmbiți, e gratis. Pentru libertatea presei, PSRM deja a plătit”

Dumitru Țîra, candidat la funcția de primar de Chișinău, a acordat luni, 30 septembrie, un interviu pentru Komsomoliskaia Pravda (KP.md). Cu o seară înainte, însă, a fost telefonat din cadrul redacției și anunțat că materialul nu va fi publicat, din cauză că socialistul Ion Ceban, candidat și el la același fotoliu, este împotrivă.

Noi (n.r. PSRM) suntem partenerii voștri de bază. Nu veți publica interviul cu Dumitru Țîra, i-ar fi spus Ion Ceban redacției KP.md, potrivit realitatea.md.

Cel puțin asta scrie pe site-ul oficial al candidatului Dumitru Țîra, unde este publicată și următoarea reacție: Acesta este un interviu minunat, cu întrebări și răspunsuri interesante, doar că, din păcate, el niciodată nu va fi publicat din cauza presiunii politice. Zâmbiți, e gratis. Pentru libertatea presei, PSRM deja a plătit.

Mai mult, Dumitru Țîra urmează să susțină o conferință de presă în acest sens mâine, 4 octombrie, la ora 09:30, la Agenția IPN din incinta Casei Presei (strada Al. Pușkin 22), în cadrul căreia va oferi mai multe detalii.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video