Amalia Năstase, mândră după ce a slăbit 32 de kilograme. Dieta minune pe care a urmat-o. “Am făcut o cură de…”

Amalia Năstase a hotărât în urmă cu mai mult timp să producă o schimbare în viața ei și a reușit să slăbească nu mai puțin de 32 de kilograme. Totul a fost posibil cu ajutorul dietei oloproteice gândită de un medic italian, pe care fosta soție a lui Ilie Năstase l-a cunoscut la centrul medical fondat de medicul Constantin Stan, soţul Andreei Berecleanu.

„Am slăbit 32 de kilograme, am făcut o cură de slăbire anul acesta. Eu am ținut tot timpul diete, dar nu oscilam atât de mult cum am făcut-o în ultimii patru ani. Nu mi-a fost poftă de absolut nimic, sper să nu se mai pun înapoi pentru că știu prin ce am trecut ca să le pierd. Am avut noroc că nu a trebuit să-mi tai pieile, se putea duce totul la vale.

Eu realizam pentru că nu mai intram în haine, știam că sunt grasă, m-am întâlnit cu medicul estetician și i-am spus să mă taie. Am zis că nu-mi tai stomacul, așa că am hotărât să țin o dietă. Nu e o fericire să tragi după tine 32 de kilograme”, a declarat Amalia Năstase la un post de televiziune.

Amalia a fost căsătorită cu Ilie Năstase în perioada 2004-2010

Amalia a fost căsătorită cu Ilie Năstase în perioada 2004-2010. În prezent, fosta soție a lui Ilie Năstase e căsătorită cu afaceristul Răzvan Vasilescu. Cei doi au împreună un băiat. Toma s-a născut pe 8 octombrie în 2015. Din căsătoria cu fostul tenismen, Amalia Năstase are două fete: Emma și Alessia.

“Am învățat foarte multe de la Ilie. Cu el am plecat prima dată din țară. Și alături de el am intrat într-o lume în care nu prea ai cum să intri. M-a prezentat unor oameni, care erau miliardari și a trebuit să învăț cum trebuie să mă comport.

Avem o relaţie excelentă, ne iubim foarte mult cele două fete pe care le avem împreună. În continuare, calităţile lui şi ale mele sunt nişte calităţi care construiesc ceva frumos (…). Ilie va fi bine, pentru că el este un om bun la suflet şi el are un Dumnezeu al lui”, a spus Amalia Năstase în urmă cu ceva timp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!