La ce vârstă surprinzătoare și-a pierdut virginitatea Nicoleta Luciu și cu ce cântăreț celebru

În urmă cu ceva ani, Nicoleta Luciu făcea furori în showbiz-ul autohton, fiind declarată cea mai frumoasă femeie din România. Vedeta era dorită de mulți bărbați, însă la începuturile ei, nu avea ochi decât pentru unul singur, cu care a devenit și femeie.

Nicoleta Luciu era un manechin în ascensiune când a fost cucerită de Dinu Maxer, cu care și-a pierdut virginitatea la vârsta de 19 ani. Cei doi au fost împreună timp de 8 ani de zile, însă până la urmă gelozia a reuşit să îi departă.

Acum, vedeta căsătorită și are patru copii, cărora le dedică tot timpul ei. De dragul lor, Nicoleta s-a retras la Miercurea Ciuc, alături de soțul Zsolt Csergo. Ajunge la București foarte rar, în rest se ocupă de casă și de cei mici. În prezent, fiul său cel mare, Zsolt junior, are 11 ani, iar tripleții Kim, Kevin și Karoly au 8 ani. Vorbește în trei limbi cu copiii, engleză, maghiară și română și îi încurajează să facă mult sport. Băieții fac chiar hochei de performanță, mai ales că au un tată fost sportiv. Și, după cum a afirmat în repetate rânduri, îi ține departe de jocuri pe calculator, tablete și emisiuni de televiziune.

A slăbit în urma unui regim alimentar

Chiar dacă în urmă cu un an pierduse lupta cu kilogramele, acum arată din nou foarte bine, a mai slăbit, iar imaginea de ”casnică” nu mai este de actualitate.

„Fetelor, ce faceţi? Cum merge treaba cu salatele? La mine merge brici, brici, brici! În şase zile am dat jos trei kilograme. Suntem în a doua săptămână de dieta cu salate. Parctic, în a douăsprezecea zi. Eu după 11 zile am slăbit trei kilograme şi 800 grame. Două zile am rămas la aceeaşi greutate. Se pare că salata de fructe nu este ok în dietă. Eventual să facem numai mere, fără mango. Am poftă de costiţă la cuptor. Am oprit două dintre ele şi mănânc cu multă salată. Deci, după cum observaţi, la salată poţi să adaugi ce vrei”, a spus Nicoleta Luciu pe Instagram, în urmă cu câteva luni.

Vedeta a încurajat pe toată lumea să aibă un stil de viață sănătos și să țină un regim alimentar corespunzător nevoilor fiecăruia.

„Fetelor, mi-a venit o super idee. Haideţi să începem o super dietă. Până la vară să fim foarte frumoase şi să arătăm bine în costum de baie. Ingredientul minune va fi salata. Eu propun aşa: facem salată de trei ori pe zi, în care adăugăm fiecare ce-şi doreşte: salată cu brânză, măncăm salată cu ouă, apoi salată cu carne, apoi salată cu alune”, spunea ea.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
Click.ro
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
go4it.ro
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!