Nicolae Ceaușescu avea o „dublură”. Sosia dictatorului rupe tăcerea, după 30 de ani: „Îi era frică să nu fie asasinat”

Nicolae Ceaușescu avea o "dublură". Sosia dictatorului rupe tăcerea, după 30 de ani: "Îi era frică să nu fie asasinat"
Nicolae Ceaușescu avea o "dublură"

Dumitru Burlan a fost nu numai colonel de Securitate, în timpul regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu, ci și sosia acestuia. A început să lucreze în Securitate încă de când avea 20 de ani și nu mai puțin de 16 ani s-a aflat în preajma dictatorului și a familiei sale. 

Una dintre sarcinile de serviciu ale lui Dumitru Burlan era aceea de a ”filtra” și verifica toate persoanele care intrau în contact cu Nicolae Ceaușescu și cu membrii familiei sale. Fostul colonel de securitate spune că – în perioada 1969 – 1975 – românii au avut o viață bună, țara fiind considerată ”raiul pe pământ”. Numai că totul s-a deteriorat, la toate nivelurile, în anii `80, atunci când viața a devenit un calvar. Dumitru Burlan a devenit sosia lui Nicolae Ceaușescu după ce ”rușii i-au pus gând rău”, iar dictatorului i s-a recomandat ca timp de 10 zile să nu facă vizite.

Fostul colonel de Securitate avea exact aceeași înălțime ca Nicolae Ceaușescu și l-a înlocuit pe dictator în mașina prezidențială, chiar dacă acesta nu a dorit, inițial, să aibă o sosie. Atunci când a devenit sosia dictatorului, Dumitru Burlan avea 33 de ani, iar Nicolae Ceaușescu împlinise 50 de ani. A fost convins că urma să fie asasinat și îi era frică în acea perioadă. Sosia avea obligația de a se comporta exact așa cum se comporta Nicolae Ceaușescu și își aduce aminte că lumea îl saluta pe străzi. Era anul 1972.

„La început nu a vrut, era cam orgolios. Zicea că nu se poate. Îl convinge Pleșiță că rușii vor să-l omoare și Nicolae Ceușescu a fost de acord cu dosarul meu. Eu aveam 33 de ani, el avea 50 de ani. A început operațiunea. Treaba mea era să plec de acasă cu tot alaiul, îmbrăcat ca el. Nicolae Ceaușescu nu stătea pe banchetă, stătea în față. Era toamna anului 1972, lumea mă saluta pe străzi. Trebuia să mă comport exact cum se comporta el. Ajungeam la Comitetul Central și mă duceam la serviciul meu și îmi făceam treburile mele personale”, și-a amintit Dumitru Burlan, potrivit antena3.ro.

Sosia lui Nicolae Ceaușescu, fostul colonel de Securitate Dumitru Burlan – captură foto Antena 3

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!