Explicațiile chirurgului după incidentul de la spital! Cum a luat femeia foc pe masa de operație

Explicațiile chirurgului după incidentul de la spital! Cum a luat femeia foc pe masa de operație

Chirurgul Mircea Beuran vine cu primele declarații după ce o femeie a suferit arsuri grave chiar pe masa de operaţie, la Spitalul Floreasca. El a spus că nu a fost în blocul operator în momentul când pacienta a suferit arsuri, adăugând că medicii erau „șocați” când acesta a ajuns în sala de operație.

„Această pacientă s-a prezentat la noi adusă de niște colegi chirurgi care au ne-au rugat să găsim o soluție pentru că este un caz oncologic depășit și este refuzat de spitalele din București. Ea nu se mai putea alimenta (…) În ziua de 22 decembrie a făcut o hemoragie severă. Un coleg de-al meu, venind la contravizită, sesizează lucrul acesta, îmi dă telefon și le-am spus că bolnava trebuie dusă la sala de intervenție și voi veni și eu să ajut echipa. Au dus pacienta în blocul operator, iar în clipa în care au folosit electrocauterul au simțit miros de priză arsă. Imediat, au sesizat că a apărut fum la câmpul operator.

Intrând aer sub câmp s-a autoaprins, este greu de spus cum s-a produs această scânteie. (…) Pacienta fiind alergică, iar familia știa acest lucru, nu i-am putut administra substanța de contrast. Echipa care era atunci a căutat prin diferite mijloace să oprească flacăra. Eu în momentul acela nu eram în echipa operatorie, nu eram în blocul operator, iar acest lucru se poate dovedi foarte ușor, prin camerele de supraveghere.

În clipa în care eu am ajuns, bolnava era deja mutată în altă sală, iar echipa căuta să facă hemostază, adică oprirea sângerării. (…) Când ei căutau să facă acestă hemostază am apărut și eu și m-am alăturat echipei. Echipa era șocată și am preluat operația. După ce am finalizat operația, am pregătit tot ce trebuia făcut pentru a pune pacientul în poziția de a fi transportată în Terapia Intensivă a Marilor Arși”, a spus chirurgul Mircea Beuran la Antena 3.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia