„Strâmbu” a făcut ordine din prima zi în Copou: „Nu voi fi investitor sau sponsor, ci antrenor!”

„Strâmbu” a făcut ordine din prima zi în Copou: „Nu voi fi investitor sau sponsor, ci antrenor!”

Tehnicianul Mircea Rednic a semnat un contact pe jumătate de an cu Poli Iaşi, pentru un salariu lunar de 8.000 de euro. „Puriul” va avea la moldoveni prime duble și un bonus consistent de 20.000 de euro pentru scăparea de retrogradare.


Biletul Zilei » Suntem de neoprit » Setați pe „verde” în această săptămână!


Rednic a ținut de la bun început să specific că nu vine ca finațator în Copou ci ca antrenor însă a preciza că având în vedere situația financiară precară a clubului, va împrumuta Iașul cu bani urmând a-și recupera pe urmă banii din drepturile TV care le vor reveni moldovenilor.

În Copou, Mircea Rednic îi va avea colaboratori pe secunzii Sorin Colceag şi Andrei Cristea, acesta urmând a-și continua și cariera de jucător, Benone Dohot (antrenor de portari) și Cezar Honceriu (preparator fizic). Rednic, care a primit mână liberă absolută la club, are ca obiectiv clasarea între primele zece locuri şi un drum „cât mai lung” în Cupă.

„Cred că va fi o experienţă bună pentru mine. Nu voi fi investitor sau sponsor, ci antrenor. Destinul a făcut să vin la Iaşi. Am fost în vară, când nu aveam angajament, în cantonament, la echipă, alături de Mihai Teja, pe care l-am avut secund. Mi-a plăcut atmosfera. Am mai discutat apoi cu Mihai Teja, a vorbit frumos despre Iaşi. Mi-a plăcut şi baza sportivă. Sunt încrezător”, a declarat Mircea Rednic, noul antrenor al formației Poli Iași.

Noul secund din Copou, Andrei Cristea, a declarat că pentru el este ceva fantasic să lucreze la debutul în careriera de antrenor cu „Puriul”.

„Trebuie să-i mulţumim domnului Teja pentru ce a făcut la Iaşi. Ne aşteaptă un an greu. Pentru mine, e un lucru fantastic că debutez ca antrenor în echipa domnului Rednic, pe care l-am avut tehnician la Dinamo. Am multe de învăţat de la dumnealui. Sper să avem rezultate bune, să ne salvăm de la retrogradare şi să jucăm finala Cupei”, a afirmat Andrei Cristea.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Digi 24
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute