20 ianuarie, cea mai deprimantă zi din an. Cum putem să facem față fenomenului Lunea Albastră: „Crește numărul pacienților depresivi”

20 ianuarie, cea mai deprimantă zi din an. Cum putem să facem față fenomenului Lunea Albastră: „Crește numărul pacienților depresivi”

Lunea Albastră, denumită cea mai deprimantă zi din an, poate face numeroase victime. Specialiștii sunt de părere că în această zi, tot mai mulți oameni suferă de depresie și unii dintre ei chiar se prezintă cu tentative suicidale. 

După ce veselia Sărbătorilor de Iarnă trece și se golesc frigiderele, dar și portofelele, oamenii experimentează o senzație nu tocmai plăcută. Specialiștii susțin că azi, 20 ianuarie, este cea mai depresivă zi din an, zi în care oamenii ajung chiar și la tentative suicidale.

Potrivit informațiilor oferite de a1.ro, Lunea Albastră poate fi combătută prin activități pe care persoanele în cauză le consideră a fi relaxante, cum ar fi plimbările în aer liber, sportul în aer liber sau la sală, ieșirile la un film și multe altele, în funcție de preferințele fiecăruia. „În luna ianuarie creşte numărul pacienților depresivi, a celor care vin şi se adresează Spitalului de Psihiatrie Socola, până în acest moment la camera de gardă avem deja 1000 de prezentari. Au fost şi depresivi și pacienţi care s-au adresat cu tentative suicidare”, a declarat Andreea Nester, medic specialist psihiatru Institutul Socola Iași.

De unde vine Lunea Albastră

Sursa citată mai informează că în anul 2005, un specialist britanic a spus că a 3-a zi de luni din ianuarie va fi mereu cea mai deprimantă. Portofelele goale și trecerea Sărbătorilor, precum și întoarcerea la serviciu sunt cauze ce pot declanșa depresia, dar și dorința de sinucidere, pentru unii oameni.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Secretele rochiei de infarct a Codruței Filip! A purtat artista lenjerie intimă? „Regret să dezamăgesc publicul”
Click.ro
Secretele rochiei de infarct a Codruței Filip! A purtat artista lenjerie intimă? „Regret să dezamăgesc publicul”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că rectificarea bugetară adoptată astăzi de Guvernul Niculescu menține ratingul de țară în afara „junk” și deschide calea spre o posibilă ieșire din zona negativă
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani