Alex Velea și Abi Talent sunt, de fapt, prieteni?! Detaliul care îi dă de gol că și-au „regizat” întreg scandalul

Alex Velea și Abi Talent sunt, de fapt, prieteni?! Detaliul care îi dă de gol că și-au "regizat" întreg scandalul

De mai bine de două săptămâni, un veritabil scandal – cum rar s-a mai văzut în muzica românească – a ținut prima pagină  (vorba vine) a presei mondene din țara noastră. Care este, însă, adevărul din spatele cuvintelor?

Jigniri, amenințări, insulte – cam acestea au fost ingredientele scandalului care îi are protagoniști pe Alex Velea și pe Abi Talent. Scandal care s-a transformat într-o răfuială în toată regula, după ce au fost introduse în ecuație personaje precum Joshua Castellano, Anamaria Prodan, Mircea Nebunu, Antonia și chiar copiii lui Velea.

De ceva vreme, însă, există o ipoteză lansată de fani, ipoteză conspirativă potrivit căreia Alex Velea și Abi Talent ar fi, de fapt și de drept, buni prieteni. Și că totul ar fi o „regie” inventată chiar de cei doi protagoniști pentru a se promova pe plan profesional. Primul, pentru a ieși din conul de umbră în care cam intrase în ultima perioadă. Iar cel de-al doilea, pentru a se face, practic, cunoscut și în afara Youtube-ului, a cărui rege s-a autoproclamat.

Iar detaliul prin care Velea s-a dat singur de gol este chiar videoclipul apărut sâmbătă, realizat de iubitul Antoniei. Pornit ca un simplu diss la adresa lui Abi Talent, clipul a strâns deja aproape două milioane de views-uri, ceea ce, în termeni financiari, se traduce foarte bine.  Să fie oare adevărată această ipoteză?! Rămâne de văzut, mai ales că, potrivit anumitor surse de încredere, „Regele” Abi pregătește și el un diss.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri