Sorina, fetița din Baia de Aramă, s-a adaptat în America. Micuța a susținut primul ei recital la pian

Sorina, fetița din Baia de Aramă, s-a adaptat în America. Micuța a susținut primul ei recital la pian

Sorina, fetița din Baia de Aramă, s-a adaptat în America. Micuța a susținut primul ei recital la pian.

Sorina a apărut la New York într-un mini-recital, cântând prima sa piesă la pian în faţa spectatorilor, fără profesor. În noua sa familie ia lecţii de pian, de înot şi de gimnastică, mai multe filmuleţe cu activităţile pe care le desfăşoară Sorina fiind făcute publice după plecarea din România.

Micuța pare să se fi adaptat foarte bine la noua ei viață.

Sorina a avut primul ei recital la pian

Viața Sorinei, fetița din Baia de Aramă care a fost adoptată de familia Săcărin, s-a schimbat radical. Acum, micuța locuiește într-o casă superbă care valorează 1 milion de dolari și, practic, își duce povestea mai departe, iar perspectivele sunt îmbucurătoare.

În ceea ce privește reședința de domiciliu, părinții adoptivi ai Sorinei figurează cu adresa în localitatea Roslyn, Nassau County, statul New York. Aici se află o vilă construită în anul 1954. Casa are o suprafaţă de 262 de metri pătraţi și – atenție! – este cotată pe site-urile de imobiliare la 1,2 milioane de dolari.

Povestea Sorinei, fetița luată cu mascații de la familia de asistenți maternali, este emoționantă. Sorina este de etnie romă, acesta fiind – de fapt – motivul pentru care 122 de familii au refuzat să o adopte până acum. A fost dată spre adopție încă de când avea 3 ani, numai că fetița nu a fost adoptată de nimeni. Stabiliți în SUA, Gabriel și Ramona Săcărin și-au exprimat intenția de a o adopta, iar instanța – după un proces de lungă durată – a stabilit că fetița poate să meargă în familia lor.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Verdictul psihologului Radu Leca, după reținerea lui Toma Cuzin: „Nu e doar un caz penal, ci un om aflat într-o luptă cu dependența”
Click.ro
Verdictul psihologului Radu Leca, după reținerea lui Toma Cuzin: „Nu e doar un caz penal, ci un om aflat într-o luptă cu dependența”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!